Free Porn
xbporn
https://www.bangspankxxx.com
voguerre
southampton escorts

STUDIU: În ce procent sunt accesate de către consumatori brandurile care sprijină sportul

Quantix Marketing Consulting a lansat o nouă ediție a cercetării Sportul și Viața Sănătoasă în România, momentul fiind marcat printr-o conferință organizată la Muzeul Sportului din București.

Studiul vine în completarea seriei inițiate în urmă cu peste 5 ani și surprinde starea actuală a modului cum se raportează românii la fenomenul sportiv, la adoptarea unui stil de viață sănătos.

”Cercetarea noastră continuă monitorizarea unor indicatori legați de relația populației cu sportul. Dat fiind interesul tot mai mare pe subiect, observat atât la nivelul omului de rând cât și al companiilor implicate în fenomen, ne face plăcere să venim cu un nou set de date proaspete, care să ajute deciziile luate în aceste arii. Ne adaptăm la trend și la cererile mediului de business, prin urmare, în această ediție, venim cu câteva elemente noi: realizăm o segmentare a populației din punct de vedere al raportării la activitatea sportivă, aprofundăm componenta de alimentație și viață sănătoasă, detaliem poziționarea brandurilor, pe mai multe categorii, din perspectiva asocierii cu sportul și viața sănătoasă.” – spune Cosmin Nae, unul dintre inițiatorii proiectului.

La lansare au fost prezenți reprezentanți ai companiilor, media, organizatori de evenimente, sportivi și antrenori. Datele extrase au fost structurate în 6 secțiuni: consumatorul de sport, companii și branduri, cluburi, evenimente și comunicare, sportivul de performanță, alimentația și viața sănătoasă. Acestea au fost comentate în cadrul unui panel, de către oameni puternic implicați în fenomen: Cristina Miclea (Albalact), Răzvan Ionescu (Impact Developer & Contractor), Alina Damaschin (Rogalski Damaschin Public Relations), Ionela Păunică (Fundația Telekom), Vlad Stoica (Smart Atletic), Ionuț Danteș (AS Nord Sport).

Între ideile principale reieșite din prezentarea rezultatelor, punctăm:

  • Analiza la nivel de consumator validează creșterea fenomenului. Avem 55% români din mediul urban, 18-70 ani, care se încadrează în categoria de practicanți de sport (ocazional sau frecvent), în creștere față de 2017. Vizionarea este relativ stabilă, în timp ce achiziția de echipament sportiv este în creștere.
  • La nivelul companiilor, se observă o implicare mai mare în promovarea unei vieți active, în rândul angajaților. 42% dintre respondenți afirmă că managementul susține practicarea sportului de către angajați (față de 30% în 2017). 76% dintre participanții la studiu afirmă că tind să cumpere mai mult de la brandurile care sprijină sportul (față de 72% în 2017).
  • Promovarea unui stil de viață activ în rândul copiilor este esențială. 76% consideră că rolul principal le revine părinților (în creștere de la 66% în 2017). Cluburile pentru copii au de asemenea un rol important în acest demers, 92% dintre români fiind de acord că, la acest moment, copiii fac prea puțin sport.
  • Evenimentele de masă au un rol major în promovarea mișcării. Alergarea are o poziție fruntașă din punct de vedere al practicării, iar intenția de participare la competiții de alergare este pe trend ascendent (31% în 2019 față de 27% in 2017).
  • Oamenii asociază în proporție de 97% sportul cu viața sănătoasă, sănătatea fiind dealtfel principala motivație pentru practicare. Consumatorii au tot mai multă grijă la alegerea produselor alimentare atunci când fac sport și apreciază retailerii sau brandurile care le vin în întâmpinarea nevoilor pe această direcție. Brandurile din categoriile ape minerale si retail de sport sunt cele mai asociate cu promovarea sportului și a unui stil de viață sănătos în România.
  • Există o puternică legătură între sportul de masă și cel de performanță, care acționează în ambele sensuri. Românii se așteaptă ca în următorii 2-3 ani să avem performanțe internaționale ridicate la tenis de câmp și handbal. Alte sporturi cu creșteri din punct de vedere al așteptărilor sunt tenis de masă, caiac-canoe și volei.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul: Zuzu Fit, SLooP, Gold Nutrition și al revistei Alerg.

Cercetarea este realizată în martie-aprilie 2019, pe un eșantion de 1111 respondenți, reprezentativ pentru populația din mediul urban, 18-70 ani.
Culegerea datelor este realizată în parteneriat cu Daedalus Online.

Quantix este o agenție de consultanță în cercetarea de marketing și strategie de management, cu specializare pe furnizarea de insight-uri legate de sport și viață sănătoasă. Partener de cercetare al unora dintre cele mai cunoscute evenimente de sport de masă din țară, Quantix a derulat peste 25 proiecte pe teme de sport în ultimii 5 ani, acumulând o bogată expertiză și o bază importantă de date despre evoluția consumatorilor de sport din România și a modului cum aceștia percep brandurile implicate în fenomen.

Stiri recente

FCSB a câștigat derby-ul cu liderul U Cluj. Daniel Bîrligea, dublă! „Cu noi ne batem la titlu”

FCSB a învins U Cluj, 2-1, în etapa 16 a Superligii, meci în care au marcat Vladislav Blănuţă (85),...