Steaua a caştigat primul amical din 2007, 3-1 cu Siena II

După lidera Ligii I, Dinamo Bucureşti, şi campioana en-titre, Steaua Bucureşti, a început seria meciurilor de verificare din această iarnă cu o victorie, 3-1 cu echipa de tineret a italienilor de la Siena.

Aflată la mare distanţă de lidera Dinamo, Steaua a început pregătirile pentru mini-retur cu un meci de verificare împotriva puştilor Sienei, meci câştigat fără mari emoţii, 3-1, deşi „roş-albaştrii” sunt abia la startul pregătirilor.

După o primă repriză echilibrată în care s-a consemnat doar accidentarea golgeterului Nicolae Dică, unul dintre cei mai căutaţi fotbalişti români, după pauză Steaua s-a desprins prin reuşitele lui Ovidiu Petre, Gigel Coman, după o centrare deviată decisiv de un fundaş advers, şi Gabriel Boştină, în timp ce italienii nu au reuşit decât să înscrie golul de onoare în ultimul minut dintr-o lovitură de pedeapsă.

La Steaua au debutat Marius Croitoru, folosit atacant în repriza a doua, şi tinerii Prunescu şi Rusu, dar au lipsit Neşu, Opriţa, Cristocea, Thereau, Valentin Badea şi Andrey.

Steaua a început cu Cernea – Saban (Stelian Stancu 46), Dorin Goian (Prunescu 46), Eugen Baciu (Ghionea 46), Petre Marin (Gigel Coman 46) – Nicoliţă, Lovin (Paraschiv 46), Rădoi (Ovidiu Petre 46), Ochiroşii (Bostina 46) – Victoraş Iacob (Rusu 46), Nicolae Dică (Marius Croitoru 33).

Amos News 

Stiri recente

Teoharie Coca-Cosma, vocea finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986, a încetat din viaţă

Teoharie Coca-Cosma, una dintre cele mai emblematice voci ale jurnalismului sportiv românesc, a încetat din viaţă, marţi, la vârsta...