SPECIAL Panduru – Portughezul

Basarab Nică Panduru s-a născut pe 11 iulie 1970, la Mârzăneşti, Teleorman. A jucat ca mijlocaş ofensiv, avînd, în timpul carierei, 1,73 m şi 66 kg.

De-a lungul carierei a evoluat pentru echipele: CSM Reşiţa (1987-1991), Steaua (1991-1995), Benfica Lisabona – Portugalia (1995/1996, 1996-1998), Neuchatel Xamax – Elveţia (1995/1996, jumătate de sezon), FC Porto – Portugalia (1998/1999), International Porto Alegre – Brazilia (1998/1999), Salgueiros – Portugalia (1999/2000). A fost primul român (şi singurul, pînă acum) care a jucat în Brazilia. în Divizia A are 131 meciuri şi 34 goluri, în Portugalia 62 – 8, iar în Elveţia 7-0. A evoluat de 33 de ori în cupele europene (Cupa UEFA, Cupa Cupelor, Cupa Campionilor, Liga Campionilor), marcînd cinci goluri. Are 22 de selecţii la echipa naţională, între 1992 şi 1996, marcînd un gol într-o partidă cu Israel. Ca antrenor, a activat la Politehnica AEK Timişoara, două sezoane, din 2002, ocupînd locurile 14 şi 8, la Oţelul Galaţi (în returul sezonului 2004/2005) şi, pentru scurt timp, în 2005/2006, pentru cinci meciuri, la FC Vaslui. De la finele anului 2006 este antrenor principal la FC Farul Constanţa.

Reporter: Aţi evoluat la cele mai importante cluburi din Portugalia. De unde aţi rămas cu cele mai frumoase amintiri?
Panduru: Cu siguranţă Benfica reprezintă un capitol important al carierei mele de jucător. Am petrecut trei ani extraordinari acolo şi am amintiri dintre cele mai frumoase.
Reporter: Cu cine vă înţelegeaţi cel mai bine?
Panduru: Nu pot spune că era un jucător sau altul. Cu toată lumea aveam o relaţie foarte bună, eram ca o familie adevărată şi poate de aceea am rămas cu amintiri foarte frumoase din acea perioadă. Totuşi, cu bulgarul Ilian Iliev, care a venit în aceeaşi perioadă cu mine la Benfica, am rămas foarte bun prieten şi chiar şi acum păstrăm legătura. El este de asemenea antrenor, pregătind o formaţie din Bulgaria, Stara Zagora.
Reporter: Cum caracterizaţi perioada petrecută la FC Porto?
Panduru: Da, după trei ani minunaţi la Benfica, am fost transferat la FC Porto. Cred că aveam o valoare destul de ridicată din moment ce o echipă care cîştigase de patru ori la rînd titlul în Portugalia a avut nevoie de serviciile mele. La Porto l-am avut antrenor pe actualul tehnician al celor de la Benfica, Fernando Santos, cu care am devenit campion al Portugaliei.
Reporter: Este vreo diferenţă între fotbalul portughez de atunci şi cel de acum, în comparaţie cu cel din România?
Panduru: Atunci probabil că Portugalia avea un fotbal mult mai puternic decît al nostru la nivelul echipelor de club. Acum însă, mai ales după ultimele rezultate ale echipelor noastre în competiţiile europene, diferenţa nu mai este aşa de mare. Sper ca formaţiile româneşti să confirme în continuare şi să devenim din ce în ce mai puternici în Europa.
Reporter: Care este echipa care v-a rămas cel mai aproape de suflet?
Panduru: Nu încape nici o urmă de îndoială. Nu am nevoie să mă gîndesc de două ori la acest lucru, pentru că ea este, bineînţeles, Steaua. Am fost şi voi rămîne întotdeauna stelist, orice aş face şi pe oricine aş antrena.
Reporter: De ce v-aţi retras aşa devreme din activitate ?
Panduru: Am decis că la 32 de ani era îndeajuns, mai ales că începusem fotbalul la zece ani. După 22 de ani parcă începi să te întrebi dacă nu cumva e destul. Dacă aş fi început să joc la 20 de ani, atunci poate că rămîneam jucător pînă la 40 de ani.
Reporter: V-aţi gîndit şi la un alt mod de a rămîne alături de fotbal sau doar la cel de antrenor?
Panduru: A fost poate o conjunctură că am devenit antrenor. Mi s-a propus acum cîţiva ani de Timişoara acest lucru şi nu am putut refuza. Acum nu mă gîndesc decît la această meserie şi momentan vreau să realizez cît mai multe lucruri bune cu FC Farul. Pe viitor însă, dacă va fi cazul, mă voi gîndi şi la o funcţie de conducere la vreun club, pentru că un lucru e cert: niciodată nu voi rămîne departe de fotbal.

Continuarea in SportMagazin powered by Kicker de luni, 5 martie 2007