SPECIAL / Mircea Bornescu – Portarul golgheter

Transferat la Universitatea Craiova în urmă cu un an şi jumătate, Mircea Bornescu a devenit idolul suporterilor olteni, deşi este născut în Bucureşti, iar adversitatea faţă de Capitală este bine cunoscută în Bănie. Paradele goalkeeperului în vîrstă de 26 de ani nu sînt singurul motiv pentru care este apreciat, Bornescu impresionînd prin golurile marcate din penalty, atît în liga a doua, cît şi în primul eşalon.

Reconstrucţia Universităţii Craiova începută de patronul Adrian Mititelul şi de antrenorul Ovidiu Stîngă în vara anului 2005, imediat după retrogradarea echipei în liga secundă, a pornit de la postul de portar. A fost adus Mircea Bornescu de la FC Caracal, împreună cu alţi nouă jucători de cîmp. Goalkeeper-ul s-a integrat imediat la gruparea fanion a Băniei, chiar dacă este născut în Bucureşti, iar ura fanilor olteni pentru jucătorii veniţi din Capitală este de nedescris. „Am dat tot ce am avut mai bun pentru această echipă. Tot timpul am vrut să cîştig, iar suporterii au apreciat munca mea şi prestaţiile mele. De asemenea, bunicii mei sînt din această zonă şi cînd eram mic ascultam la radio partidele Universităţii. De atunci mi-a intrat în cap acest nume, dar abia în ultimii ani am realizat ce înseamnă cu adevărat acest club”, explică Mircea de unde provine simpatia sa pentru Ştiinţa.

Specialist în penalty-uri

Intervenţiile lui Mircea Bornescu au salvat de multe ori Craiova în ultimele două sezoane, dar portarul Universităţii a impresionat şi la alte capitole.

 

Reporter: Mircea te apropii de 20 de goluri marcate în primele două eşaloane. Ce înseamnă pentru tine acest lucru?
Mircea Bornescu: Este o mîndrie şi sper să nu mă opresc aici. Avînd în vedere că am înscris doar două în Liga I, îmi doresc mult să continui. Nu mi-am propus să ajung la un anumit număr de goluri sau să bat recorduri, important este să nu ratez şi să-mi ajut echipa.

Reporter: De obicei ai emoţii cînd execuţi penalty-uri?
Bornescu: Au fost meciuri cînd am avut emoţii. De exemplu, cînd am bătut în ultimele minute ale unei partide sau cînd scorul era strîns, dar niciodată nu mi-a fost frică.

Reporter: Te-ai gîndit ce s-ar putea întîmpla dacă ai rata?
Bornescu: Nu, şi prefer să nu o fac vreodată. Cînd îmi aşez mingea pe punctul cu var îmi impun că nu pot să ratez, nu am voie. E un duel psihologic între cel care execută şi portar.

Reporter: Cît de mult te ajută faptul că eşti portar, ai un avantaj?
Bornescu: Altfel trăieşti momentul. E mai greu să execut decît să apăr. Dacă iau gol nu-mi reproşează nimeni nimic, dar dacă ratezi nu e prea bine pentru moral. Eu cred că emoţiile cele mai mari le au cei care execută.

Reporter: Ce idoli ai avut în copilărie sau care sînt portarii care ţi-au influenţat cariera?
Bornescu: Eu am început fotbalul la FC Naţional, dar nu am apucat să debutez la prima echipă pentru că îi aveam contracandidaţi pe Pap Deac, Paul Ştefănescu, Răzvan Lucescu şi Cristi Munteanu. De la ultimii doi am învăţat foarte multe. Ei m-au ajutat în acea perioadă, iar eu am încercat să „fur” unele chestii.

Stiri recente

Cu cine va juca Gabriela Ruse în primul tur la WTA 1000 Miami Open

Gabriela Ruse, locul 102 WTA, venită din calificări, şi-a aflat adversara de pe tabloul principal al turneului de categorie...