SPECIAL / Liliecii zboară spre titlu

Trezită din pumni, echipa lui Morientes este principala contracanditată a Barcelonei la cîştigarea campionatului spaniol

După meciul cu Real Madrid din tur, Valencia a început să scadă randamentul. Nemeritată, victoria echipei lui Capello a turnat plumb în ghetele lui Morientes şi ale coechipierilor lui. Infirmieria se umplea pe zi ce trece, iar antrenorul Qique Flores ajunsese în situaţia disperată de alinia un prim unsprezece format din Canizares, David Villa şi nouă jucători obişnuiţi mai mult cu banca de rezerve. A mai urmat o înfrîngere în faţa nou-promovatei Recreativo Huelva, iar situaţia nu mai era sub control. „Dorim să cîştigăm titlul, dar în aceste împrejurări ne este aproape imposibil”, spunea atunci antrenorul Quique Flores. Pe 4 februarie 2007, la cîteva luni distanţă de la eşecurile nefericite, Valencia se afla pe podium şi este considerată singura echipă care poate face faţă Barcelonei în lupta pentru titlu. Chiar dacă Barca are un parcurs nestrălucitor în ultimul timp, acum se preconizează revenirile lui Etoo şi Messi, iar echipa va arăta altfel. în contextul în care Ronaldinho doreşte să dedice cît mai mult timp echipei de club, intenţionînd chiar să ia o pauză de la naţională, atunci echipa blau-grana are toate atuurile să se concentreze asupra campionatului şi a Ligii Campionilor. Cum Real Madrid a contabilizat deja mai multe înfrîngeri decît îşi propusese Fabio Capello la începutul stagiunii, iar Sevilla a pierdut din elan, singura contracandidată a rămas Valencia. După o serie de şase victorii consecutive, echipa a reintrat în cursa pentru titlu.

Revenirea lui Vicente

Secretul acestei reveniri stă în echipă şi în jocul pe contraatac. Valencia nu este o echipă care ştie să ţină prea mult mingea şi să atace poziţional. în schimb, dispune de jucători de viteză cum sînt Vicente, Silva, Joaquin şi David Villa. Accidentat în marea parte a turului şi decepţionat de neconvocarea la turneul final din Germania, Vicente nu a mai contat la fel de mult în angrenajul Valenciei. Refăcut fizic şi psihic, fostul căpitan al „liliecilor” şi-a propus să redevină cea mai bună extremă stînga din Spania. în acest moment, el este cel mai bun pasator al Valenciei, chiar dacă nu a evoluat în jumătate din meciuri. „Ne aflăm într-o poziţie privilegiată în clasament şi avem şanse reale de a lupta pentru titlu”, declară Vicente. Pe 3 februarie, Valencia a întîlnit pe Atletico Madrid, o altă echipă în revenire de formă. Ayala a deschis rapid scorul pentru „lilieci”, pentru ca Morientes să reuşească o dublă şi să se apropie la o lungime distanţă de actualul golgheter al formaţiei, David Villa. „El Moro” a lăsat în urmă sezoanele secetoase de la Liverpool şi are un procentaj de 0,5 goluri pe meci. Selecţionerul Luis Aragones nu l-a uitat nici el şi l-a introdus titular în partida amicală cu Anglia, în dauna lui Fernando Torres. Cel mai experimentat jucător al echipei, portarul Santiago Canizares, afirmă: „Forţa noastră stă în echipă. Atît timp cît vom fi feriţi de accidentări, putem spera la performanţe mari în acest sezon”.  Valencia nu are obiectiv doar cîştigarea campionatului, ci şi finala Ligii Campionilor. în optimi, „liliecii” vor întîlni probabil cea mai în formă echipă a momentului, Inter Milano. Echipa lui Roberto Mancini este neînvinsă, are 18 victorii în campionat, şi afişează un joc entuziasmant, bazat strict pe atac. Cuartetul ofensiv format din Adriano, Ibrahimovici, Crespo şi Recoba a făcut ravagii în campionat.

Continuarea in Kicker SportMagazin de luni, 12 februarie 2007

Stiri recente

Teoharie Coca-Cosma, vocea finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986, a încetat din viaţă

Teoharie Coca-Cosma, una dintre cele mai emblematice voci ale jurnalismului sportiv românesc, a încetat din viaţă, marţi, la vârsta...