SPECIAL – FAIR-PLAY/ Nea Mircea, ti s-au impacat fiii!

Într-un fotbal murdar, putred şi corupt, prieteniile se nasc într-un secol şi sunt ucise de o secundă. După ani otrăviţi cu multe cuvinte grele, Răzvan Lucescu şi Mircea Rednic şi-au strâns mâinile

Încă de la începuturile sale, fotbalul n-a fost un sport pentru gentlemani. În fond, goana haotică după mănunchiul de cârpe legate care formau un obiect rotund, a început în curţile interioare din castelele genovezilor. Noaptea, terenul improvizat pentru joacă, era martorul pumnalelor înfipte în spate, pentru un petec de pământ, sau un adulter nedovedit.

*

Într-un alt spaţiu universal, regăsim un altfel de fotbal. Deşi imaginile sunt alb-negru, peisajul este colorat cu zâmbete. Meciul dintre CFR şi Venus s-a încheiat.

Deja, nimeni nu mai ţine minte scorul. Rapidistul Baratki îi strigă birjarului să oprească trăsura, undeva la şosea. Alături de „minunea blondă” şi de cele două domniţe fluturând enigmatic din evantai, se aşează şi venusistul Humis. Deşi vrea să pară rece şi dur, Baratki izbucneşte în hohote.

„Uite ce vânătăi mi-ai lăsat grec netrebnic! Îmi pare rău că te-am înjurat, suntem prieteni de atâţia ani. Ca semn al împăcării, îţi ofer un şpriţ rece şi un sărut din partea acestei distinse domnişoare!” . Trăsura opreşte zgomotos în faţa restaurantului „Luther”, de unde răzbate vocea inconfundabilă a Ioanei Radu.

*

În faţa unei mese rotunde din baza „Pro Rapid”, feriţi de ochii presei avide de scandal, Răzvan Lucescu şi Mircea Rednic ţes iţele următorului meci. Unul e vicepreşedinte. Celălalt antrenor. Evită să se privească în ochi. Scopul este unul comun. În Giuleşti, trebuie adus titlul, iar în clasament se simte răsuflarea rece a Stelei. Gândurile celor doi pleacă, undeva în urmă. Lângă furnalele Hunedoarei, Mircea Lucescu le strecura în jambiere cheia succesului. Nea Mircea n-avea cum să intuiască că sădise şi sâmburele geloziei. Acesta urma să se înalţe uriaş, umbrind carierele celor doi. Răzvan Lucescu şi Mircea Rednic se îmbrânceau într-o cursă infernală, al cărui finiş, bătrânul tehnician nu l-ar fi intuit niciodată.

*

Titlul a devenit realitate în Grantul înfometat de glorie şi trofee. Ca după orice petrecere de pomină, în zori, gaşca s-a spart. De această dată, definitiv. Drumurile celor doi, se încăpăţânează acum să fie paralele. Este clar că două săbii bine ascuţite, nu au cum să încapă în aceeaşi teacă. Amintirile hunedorene au un gust sălciu. Fiecare se simte nedreptăţit. Fiecare este convins că a făcut mai mult decât a făcut. Fiecare crede că merita mai mult. Cuvintele aruncate sunt grele şi otrăvite. Singurul care nu înţelege nimic, din ceva ce n-ar trebui să se întâmple este Mircea Lucescu. Se simte îmbătrânit, iar mintea îi e răscolită de întrebări. Unde eşti Baratki? Dar tu, Humis?

*

Arbitrul fluieră finalul partidei de la Braşov. „Stegarii” lui Lucescu junior au trecut de „câinii” lui Rednic. Cei doi antrenori se privesc, de data aceasta drept în ochi. Se îmbrăţişează sincer, iar cursa infernală a gândurilor se îndreaptă acum spre Mircea Lucescu. Tolănit pe un fotoliu din biroul lui Ahmetov, „Il Luce” zâmbeşte mulţumit. Are şi de ce. Nu-l interesează rezultatul meciului, şi nici nu purcede la o analiză a partidei. Important este altceva. I s-au împăcat fiii! Unul de sânge, celălalt adoptiv. Dar ambii, robi absoluţi ai acestui fenomen universal numit fotbal.

*

Undeva, în cer, „minunea blondă” Baratki şi „grecul” Humis o roagă politicos pe Ioana Radu să le mai cânte una „de jale”, pentru cele două domniţe cu chipurile palide ascunse după evantai.