Special / Enigmele Regiei

Puţini iubitori de fotbal de la noi ştiu că Sportul Studenţesc este cel mai vechi club de fotbal din România. Deşi în luna februarie îşi va sărbători 91 de ani de existenţă, clubul din Regia bucureşteană nu se poate lăuda cu mari performanţe sportive, dar are cu ce se mîndri: deţine elixirul tinereţii fără bătrîneţe!

Bătrînul mereu tînăr
S-a născut în 1916, din iniţiativa unui grup de studenţi şi profesori din capitală, sub numele de „Sporting Club Universitar Bucureşti”.
Avea două secţii: fotbal şi tenis. Culorile clubului: alb-negru. Primul preşedinte: reputatul matematician Traian Lălescu.

Din 1919 până în 1934 a activat în categoria „Onoare”, după care a luat parte la întrecerile seriei I a eşalonului secund, unde va ocupa locul I în sezonul 1936-37, promovînd în Divizia A. Are comportări meritorii: după doar un sezon ocupă locul III în campionat şi joacă două finale de Cupa României, în 1939 şi 1943. în 1945 adoptă numele de Sparta, activînd în divizia B, iar în 1947 clubul se desfiinţează, pentru un an. Tot studenţii pun bazele C.U.B. (Centrul Universitar Bucureşti), care fuzionează cu echipa Institutului Agronomic, devine Ştiinţa şi reuşeşte în 1954 să treacă pragul diviziei B. în 1967 devine Politehnica şi după doi ani Sportul Studenţesc. Este momentul în care frîiele clubului sînt preluate de Prof. dr. arh Barbu Mac Popescu, cel care se află şi astăzi în postura de preşedinte de onoare al clubului. în 1972, sub antrenată de Ion Motroc, echipa promovează în primul eşalon, cu un lot din care făceau parte Mircea Rădulescu, Mircea Sandu, Jamaischi, Kraus şi alţii. în sezoanele 1974-75, 1975-76 şi 1977-78 Sportul a reuşit să ocupe locul IV, calificîndu-se, în sezonul 1978-79, în finala Cupei României. Perioada cea mai fastă a clubului a constituit-o decada a noua a secolului trecut; locul III în 1982-83 şi 1984-85 şi locul II în ediţia 1985-86 a Diviziei A reprezintă cele mai bune performanţe din istoria sa. Ultima zvîcnire în materie de performanţe a fost locul IV ocupat în sezonul trecut, după ce Sportul s-a aflat la un pas de fericirea primului titlu naţional. Peste „seceta” performanţelor de top rămîne păstrarea intactă a plăcerii de a juca şi a spiritului tînăr, tipic studenţesc, vizibile în permanenţă în evoluţia echipei, indiferent de locul ocupat în clasament.

Echipă mică, nume mari

Mereu suferind la capitolul financiar, clubul din Regie nu a putut niciodată să-şi păstreze valorile pe termen lung. De aici lipsa de omogenitate şi inconstanţa, chiar dacă Centrul propriu de copii şi juniori, unul dintre cele mai bune din ţară, a scos an de an înlocuitori pentru cei plecaţi.
Cert este că Sportul nu a dus lipsă nici de tehnicieni valoroşi – precum Ion Voica, Mircea Rădulescu, Gabi Balint, Ioan Andone, Dan Petrescu sau Gh. Mulţescu – şi nici de jucători de marcă. Rică Răducanu, Moraru, Speriatu, Cristian, R. Lucescu, Suciu (portari), Tănăsescu, M. Marian, G. Iorgulescu, Cazan, Şerbănică, Ciugarin, Manea, R. Chihaia, O. Ionescu, Hagi, Ţicleanu, Bozeşan, Aurică Rădulescu, Mircea Sandu, R. Pădureţ, Bucurescu, Terheş, Stănici, Ciornoavă, Mircea Lucescu, Kraus, Cristea, Coraş, Şumudică, Diniţă, Mazilu, Bucur sînt printre cei mai reprezentativi.
Indiscutabil, cel mai valoros rămîne Gică Hagi, dar emblematic pentru Sportul Studenţesc este Mircea Sandu, cu cele 408 prezenţe pe scena primei divizii, 167 de goluri marcate şi o carieră derulată aproape în întregime în alb-negru!
Ar trebui menţionat şi faptul ca Barbu Mac Popescu a fost primul preşedinte al Ligii naţionale de fotbal, înfiinţată în 1990, că Mircea Sandu conduce destinele fotbalului românesc din aceeaşi perioadă şi că tot el este şi primul român ales în Comitetul executiv al UEFA. Alte motive de mândrie pentru clubul Regiei.

Misteriosul domn Şiman

De şapte ani, clubul cu sediul în strada Moxa are un patron. Apărut în fotbal de nicăieri, fără să ştie nimeni exact cu ce se ocupă, Vasile Şiman (in imagine) este un fel de înger şi demon al Regiei. Intrat în istoria fotbalului nostru pentru introducerea „primei de obiectiv” şi a plăţii contractelor în… paltoane sau telefoane mobile(?!), Şiman pluteşte pe un ocean de necunoscute. în august 2006, un control al ANAF l-a suspectat pe patronul Sportului de evaziune fiscală şi spălare de bani (în 2000 firmele sale nu au raportat nici un venit impozabil, datoriile pentru neplata contribuţiilor sociale se ridicau la 62 milioane roni, transferurile se efectuau prin contracte de novaţiune , iar „finanţarea” clubului se făcuse prin 33 de contracte de… împrumut, însumînd 6 milioane de dolari).
Nu a fost semnalată însă, în aceşti şapte ani, nici o tentativă de corupţie legată de prezenţa echipei sale în competiţia internă, Şiman respingînd cu îndîrjire orice afiliere la jocurile de culise ale unui fotbal departe de a fi atît de curat cum se pretinde. Cu aceeaşi încăpăţînare însă, patronul regiei fotbalistice a refuzat în vara trecută şi achitarea unei datorii de 300.000 de dolari, care ar fi salvat licenţa „pro” a echipei. A condamnat-o astfel la retrogradare în B, după un sezon de excepţie! Că a fost ambiţie prostească sau manevră (deloc subtilă) pentru a putea vinde o jumătate de echipă, nimeni nu poate spune.
Cert este că Sportul a luat din nou taurul de coarne şi, cu un lot decimat şi un antrenor specialist în… construcţii (!), a pornit cursa de reîntoarcere în primul eşalon, acolo unde îi este, de fapt, locul.

Alin Savu

Continuarea in Sport Magazin powered by kicker, numarul 51