Snooker: Cope – Dott în finala din China

Scoţianul Graeme Dott, campionul mondial en-titre la snooker, va disputa finala Open-ului Chinei împotriva surprinzătorului englez Jamie Cope, cel care a depăşit faza semifinalelor după un meci de infarct cu Barry Hawkins.

Liderul clasamentului mondial provizoriu de snooker, scoţianul Graeme Dott s-a calificat fără probleme în finala open-ului chinez deşi în faţa lui a stat în penultimul act englezul Ronnie O’Sullivan, unul dintre principalii contracandidaţi la titlul mondial din acest an, de care însă Dott a trecut cu 6-2.

Mult mai spectaculoasă a fost a doua semifinală, cea dintre englezii Jamie Cope şi Barry Hawkins, doi sportivii care au oferit un meci dramatic, câştigat în final cu 6-5 de Cope deşi Hawkins conducea la un moment dat cu 5-4 şi domina partida.

De altfel Hawkins a condus jocul în meciurile 10 şi 11 dar Cope a revenit de fiecare dată pe final şi a câştigat ambele partide la limită pentru a se califica în marea finală.

Calificat pe tabloul principal din China doar cu ajutorul unui wild-card, Cope s-a calificat în finală după ce i-a învins pe Qintian Yang, Mark Williams, locul opt mondial, Stuart Bingham, locul 24 mondial, Shaun Murphy, locul cinci mondial, şi Barry Hawkins, locul 12 mondial, în timp ce Dott, locul şase mondial înainte de startul turneului, i-a învins pe James Wattana, locul 25 mondial, Neil Robertson, locul 13 mondial, John Higgins, locul patru mondial, şi Ronnie O’Sullivan, locul trei mondial.
 

Stiri recente

Mușchii or fi bătrâni dar creieru a rămas tânăr la Novak

Mușchii or fi bătrâni dar creieru a rămas tânăr la Novak - Editorial de Cristian MîndruMușchii or fi bătrâni...