Free Porn
xbporn
https://www.bangspankxxx.com
voguerre
southampton escorts

Sezon dezastruos pentru Federer: eliminat la Mastersul de la Toronto!

Mitul invincibilităţii liderului mondial se prăbuşeşte de la un turneu la altul. Tenismenul elveţian Roger Federer a fost eliminat în turul 2 al turneului Masters de la Toronto, dotat cu premii în valoare de 2.615.000 de dolari.

Federer, care a intrat în competiţie direct în turul 2, a fost învins de francezul Gilles Simon, numărul 22 mondial, cu scorul de 2-6, 7-5, 6-4.

Pentru elveţian a fost primul meci disputat după finala de la Wimbledon, din 6 iulie, pierdută în faţa lui Rafael Nadal, în timp ce Simon venea din postura de câştigător al turneului de la Indianapolis, disputat săptămâna trecută.

Este prima dată când Federer pierde în primul meci la un turneu, din luna martie, când a fost eliminat de Andy Murray, la Dubai.

Sezonul pe ciment este doar la început, deci nu este sfârşitul lumii, dar îmi doream să încep mai bine, a declarat Federer. Îmi place suprafaţa asta, turneul ăsta, m-am descurcat bine aici, în trecut. Tocmai de asta mă doare foarte tare.

Trebuie să mă reculeg şi să merg mai departe. Sunt competiţii mai mari la orizont, Jocurile Olimpice şi US Open. Aici vreau neapărat să câştig şi trebuie să mă asigur că sunt pregatit pentru asta.

Am jucat ca in cele mai frumoase vise ale mele, a declarat Gilles Simon la sfârşitul meciului. Explicaţia succesului său în faţa numărului 1 mondial a fost simplă: Doar vedeam mingea şi o loveam cât de tare puteam

Nadal se poate apropia la 275 de puncte

Federer riscă să piardă primul loc în ierarhia ATP, pe care îl deţine de 234 de săptămâni, după ce distanţa dintre el şi urmăritorul său, Rafael Nadal, era de 545 de puncte, în timp ce, la începutul anului, între ei erau 1445 de puncte.

Spaniolul continuă la Toronto, după ce l-a învins în turul 2 pe americanul Jesse Levine. În cazul unui succesc la Toronto, acesta se poate apropia la doar 275 de puncte în ierarhia ATP.

Stiri recente

Valentin Mihăilă e sigur înainte de România – Kosovo: „Putem să câștigăm grupa cu punctaj maxim”

Valentin Mihăilă a vorbit despre ultimele două meciuri ale naţionalei din Liga Națiunilor, cu Kosovo și Cipru.România - Kosovo...