Reprezentativa României formată din juniori născuţi începând cu 1 ianuarie 2007 a învins în debutul calificărilor pentru Campionatul European U19 de anul viitor, naționala Andorrei, la Voluntari, cu scorul de 4-1.
ROMÂNIA – ANDORRA 4-1
Au marcat: Toma 47′, Tomşa 58′, 62′, Senciuc 83′ / Gonzalez Garcia 69′
Echipa României: 1. Ungureanu – 2. Gaşpăr, 15. Racu, 4. Fotin, 3. Techereş (13. Senciuc, 74′) – 19. Tomşa (16. Vereş, 65′), 6. Bodo, 11. Pîrvu-cpt. – 18. Toroc (20. Necşulescu, 46′), 9. Stoian (7. Stanciu, 84′), 10. Toma (8. Petculescu, 65′). Selecţioner: Adrian Dulcea
Rezerve: 12. Răcăşan – 5. Moisa, 14. Cotor, 17. Chirilă
În celălalt meci al grupei, Finlanda a învins Islanda cu scorul de 3-2.
Programul următoarelor meciuri:
- Sâmbătă, 15 noiembrie, ora 16:00 – România – Finlanda, Stadion „Anghel Iordănescu”, Voluntari, live pe YouTube FRF TV;
- Marţi, 18 noiembrie, ora 16:00 – Islanda – România, Stadion „Concordia”, Chiajna, live pe YouTube FRF TV.
Toate meciurile din cadrul acestei grupe sunt găzduite de România, fiind jucate pe stadioanele din Voluntari, Chiajna şi Buftea. Aceste partide fac parte din cadrul primului tur de calificări. Primele 2 clasate merg mai departe în Turul de Elită ce va avea loc în primăvara lui 2026.
Campionatul European U19 din 2026 va fi organizat, în perioada 28 iunie – 11 iulie 2026, în Ţara Galilor, în oraşele Wrexham, Bangor şi Colwyn Bay. Pe lângă ţara gazdă, la turneul acesta se vor mai califica cele 7 câştigătoare de grupă din Turul de Elită.

