Romania – Luxembourg: Namol de Techirghiol

Un meci cu Luxemburg aduce în primul rînd puncte. Pentru că despre un amical cu prima reprezentativă a micuţului ducat nu poate fi vorba. Poate doar dacă am fi fost vecini. Partide cu astfel de naţionale din lumea a treia a fotbalului european sînt un fel de nămol de Techirghiol înainte sau după marile bătălii, aşa cum se întîmplă şi în cazul de faţă. Este genul de oficiale în care selecţionerul îşi mai trage sufletul, mai rodează ceva jucători, dacă are la dispoziţie aşa ceva, şi din care, acesta este crudul adevăr, nimeni nu înţelege nimic. Internaţionalii luxemburghezi se învoiesc de la serviciu, de la şcoală, de la neveste şi dau o fugă pe terenul de fotbal pentru a mai încasa o căruţă de goluri în numele patriotismului pe care ei îl văd altfel decît noi.

11 – 0
UEFA şi FIFA nu pot să nu bage în seamă federaţiile mici, pentru că acestea aduc voturi, în funcţie de interese. Nu contează că în competiţiile intercluburi echipele luxemburgheze, malteze, islandeze sau din fostele republici sovietice fac figuraţie. Important este ca ele să participe, spre disperarea multor competitoare obligate să dispute tururi preliminarii în compania unor amatori. România şi Luxemburg s-au întîlnit de-a lungul anilor doar de două ori, în preliminariile pentru EURO 2004, turneu final pe care tricolorii l-au urmărit, cu berea în mînă, la televizor. 11 – 0 a fost scorul dublei România – Luxemburg. Au fost două partide în care a marcat cine a vrut şi cine nu a vrut. Cosmin Contra a realizat… contra Luxemburgului un hatt-trick, cu care se va lăuda, probabil, toată viaţa. A fost reuşit într-un meci oficial al naţionalei României!

Locul 195 în lume
Federaţia luxemburgheză de fotbal are o vechime comparabilă cu cea de la Bucureşti. A fost fondată în 1908. E chiar mai bătrînă cu un an decît forul lui Mircea Sandu. Doi ani mai tîrziu s-a afiliat la FIFA, cu 13 ani mai devreme decît a făcut-o fotbalul românesc, dar fotbalul luxemburghez, care pare totuşi să aibă în acest moment una dintre cele mai bune generaţii de fotbalişti, nu a reuşit niciodată să se califice la vreun turneu final. Cei mai reprezentativi evoluează, bine înţeles, peste graniţele ducatului. Jeff Strasser are 32 de ani şi joacă la Strasbourg în Ligue 2, dar a mai evoluat la Metz, FC Kaiserslautern şi Monchengladbach. Mario Mutsch, 22 de ani, şi Aurelien Joachim, 20 de ani, sînt coechipieri cu Laurenţiu Reghecampf la Alemania Aachen. Acestea sînt vîrfurile echipei pregătite de Guy Hellers, un tehnician în vîrstă de doar 42 de ani.

Victoriile lui tata Puiu
Ambele victorii ale naţionalei României împotriva Luxemburgului au fost repurtate cu Anghel Iordănescu pe banca tehnică. La meciul desfăşurat în deplasare, tata Puiu a bifat jocul cu numărul 63 ca selecţioner. La revanşă, pe stadionul „Astra” din Ploieşti, Iordănescu a rămas celebru nu ca singurul antrenor de pînă acum din istoria fotbalului românesc care a învins naţionala ducatului Luxemburg, ci prin spectacolul oferit înaintea partidei. Minute bune, întors cu spatele la teren şi convins că nimeni nu îl vede, evlaviosul Puiu a sărutat de mama focului toate iconiţele avute asupra sa. Imaginile au fost filmate de un cameraman indiscret pe momentul de intimitate al selecţionerului şi au făcut înconjurul lumii.

Continuarea in Sportmagazin powered by Kicker de luni, 26 martie 2007