Real Madrid a anunţat oficial transferul lui Mbappe

Real Madrid a anunţat oficial transferul lui Kylian Mbappe, atacantul în vârstă de 25 de ani semnând un contract pe cinci sezoane.

„O vedetă mondială ajunge la campioana Europei”, a anunţat Real.

Ajuns la final de contract la PSG, unde a jucat din 2017, atacantul francez (77 de selecţii, 46 de goluri) a semnat un contract pe cinci ani cu campioana Spaniei şi câştigătoarea Ligii Campionilor.

Nu există nicio taxă de transfer care să fie plătită de Real, deşi unele surse sugerează o primă de semnare de 100 de milioane de euro.

”Un vis devenit realitate.

Sunt foarte fericit şi mândru să fac parte din clubul visurilor mele. Este imposibil de explicat cât de fericit şi emoţionat mă simt în acest moment. Abia aştept să vă văd, Madridistas, şi vă mulţumesc pentru sprijinul vostru incredibil.

Hala Madrid!”, a scris Mbappe pe X.

Stiri recente

Anastasia Potapova a câştigat Transylvania Open la simplu

Anastasia Potapova, în vârstă de 23 de ani, locul 32 WTA, a câştigat turneul de categorie WTA 250 Transylvania...