Pancu da gloria din Giulesti pe banii din Rusia

Mijlocaşul echipei Rapid, Daniel Pancu, va pleca, joi dimineaţă, din cantonamentul din Elveţia al echipei Rapid şi va reveni la Bucureşti pentru a-şi negocia transferul la formaţia Terek Groznâi, nou promovată în prima ligă rusă.

Potrivit sitului oficial al clubului, directorul general adjunct al Rapidului, Grigore Sichitiu, care a încercat să-l convingă pe Pancu, direct şi prin intermediari, să rămână în Giuleşti, a declarat că nu l-a putut opri pe fotbalist, mai ales că oferta financiară a ruşilor este foarte bună.

„Din păcate, n-a mai fost posibil să-l oprim din drum. Foarte consistenta, ofertă financiară a ruşilor l-a dat totalmente peste cap. În primele două zile, aici, parcă nu i-a mai stat mintea decât la posibilitatea unui câştig cu mult mai mare decât i-am putut oferi noi. Inclusiv Peseiro a încercat să-l determine să nu plece, asigurându-l că joacă un important rol în strategia sa. Patronatul clubului a apreciat totuşi că Pancu şi-a făcut datoria mulţi ani pentru Rapid şi nu-i poate refuza această şansă de a câştiga bani frumoşi, ţinând cont şi de vârsta lui. Şi Pancone i-a mărturisit antrenorului că, de data aceasta, alege cu mintea, şi nu cu sufletul„, a afirmat Sichitiu.

Gruparea giuleşteană precizează că, apreciind tot ceea ce a făcut Pancu pentru Rapid, conducerea clubului n-a avut nicio pretenţie financiară în cazul acestui transfer.