Omul cu sase Cupe

Sîntem români, pentru noi istoria este neinteresantă şi valorează, în cel mai fericit caz, cam doi bani. în aceste condiţii, nu băgăm mîna în foc pentru exactitatea informaţiilor furnizate de către statisticienii care contabilizează trecutul fotbalului nostru. Nu garantăm deci că eroul acestei poveşti este unicul român care deţine recordul inedit de a fi cîştigat împreună cu echipa sa şase Cupe ale României în decursul a şapte ani!

Mijlocaşul cu plămîni de oţel

Cu siguranţă însă, performanţa în sine este 100% autentică. Ea aparţine unui muritor numit Vintilă Cossini, născut la Constanţa, într-o zi de 21 noiembrie a anului 1913. Fotbal în mod organizat a început să joace la 14 ani, în echipa Tricolor din oraşul natal, fără să rupă însă inima tîrgului de la malul mării. Timp de şase ani şi-a pregătit intrarea pe prima scenă a fotbalului românesc, Divizia A. Aceasta s-a produs în 1933, o dată cu transferul la CFR Bucureşti, echipă în lotul căreia se putea remarca doar Ştefan Wetzer, al doilea dintre cei trei fraţi fotbalişti născuţi pe malul Begăi, la Timişoara.
Odată ajuns în Capitală însă, Cossini „şi-a dat drumul”, cum se spune în lumea sportului, devenind unul dintre cei mai buni mijlocaşi din fotbalul românesc. L-au impus atenţiei generale robusteţea fizică, capacitatea uriaşă de efort, puterea de luptă şi devotamentul exemplar dovedit pe teren, indiferent de adversar sau de importanţa partidei. Cu aceste calităţi a pătruns rapid în grupul restrîns al marilor jucători din fotbalul interbelic, fiind pentru prima oară selecţionat în echipa naţională în 1935, la 22 de ani, cu ocazia unei partide Iugoslavia – România, desfăşurată în cadrul Cupei Balcanice.

Cupa, specialitate cossino-ceferistă!

După un prim sezon de acomodare cu noii săi coechipieri şi dificultăţile primului eşalon, Cossini îşi începe cariera de colecţioner, trecîndu-şi în palmares prima Cupă a României (competiţie organizată în premieră în sezonul 1933-1934). Anul următor, avînd ca adversar în finală pe Ripensia Timişoara, deţinătoarea trofeului, CFR Bucureşti cîştigă cu 6-5, după prelungiri, o partidă extrem de disputată. A fost acela primul trofeu din lunga serie de victorii ale echipei bucureştene, devenită o adevărată specialistă a Cupei României.
în sezonul 1935-1936 însă, Ripensia, prezentă pentru a treia oară consecutiv în finala Cupei, îşi adjudecă pentru a doua oară trofeul, învingînd în finală pe Unirea Tricolor Bucureşti. A fost însă ultimul triumf al provinciei în „competiţia ko”, în perioada interbelică. O dată cu schimbarea numelui în Rapid, în 1936, echipa bucureşteană cîştigă şase finale consecutive, performanţă rămasă şi astăzi neegalată la noi. Ultima dintre acestea s-a disputat la sfîrşitul sezonului 1941-1942, după care războiul a întrerupt activitatea fotbalistică internă şi internaţională pentru mai bine de trei ani.
La cinci din aceste succese a fost părtaş şi Vintilă Cossini, care îşi completează astfel colecţia, aşezînd o jumătate de duzină de Cupe ale României în vitrina sa cu trofee!
De altfel, a şasea Cupă, cîştigată la finele sezonului 1940-1941, a însemnat şi punctul final al unei cariere fotbalistice încheiate totuşi prematur, dacă de gîndim că Vintilă Cossini încă nu împlinise 29 de ani. Coincidenţă sau nu, retragerea de la echipa naţională s-a petrecut exact în acelaşi timp!

Valoare şi neşansă

Prezenţa lui Vintilă Cossini în echipa naţională a fost dovada valorii sale autentice, în vremuri în care aria de selecţie la nivel naţional era totuşi restrînsă.
Cossini a fost prezent în 11-le reprezentativei României aliniat la startul a 25 de partide, din cele 34 disputate de aceasta în intervalul 17 iunie 1935 – 1 iunie 1941, datele debutului şi retragerii sale din naţională. Pe parcursul acestei perioade a avut coechipieri celebri, care au făcut istorie în fotbalul românesc: portarii David şi Pavlovici, Albu, Baratky, Bindea, Bodola, Bogdan, Ciolac, Dobay, N. Kovacs, B. Marian, Sepi, Sfera. De asemenea, a avut şansa de a evolua împotriva unor mari echipe europene – Anglia, Cehoslovacia, Germania, Italia, Iugoslavia, Suedia – şi a unor nume cu adevărat de referinţă în fotbalul internaţional al vremii: italienii Meazza şi Piola, nemţii H. Schön şi Fritz Walter, cehii Planicka şi Puc, ungurii Vincze şi Sarosi, sîrbii Sekulic şi Vujadinovic, suedezii Lundgren şi Sjöberg, polonezul Piontek şi alţii.
Participarea la Campionatul Mondial din 1938, disputat în Franţa, patria lui Jules Rimet, ar fi trebuit să reprezinte momentul de vîrf al carierei sale, dar ea s-a încheiat cu un gust mai mult decît amar, datorită eliminării absolut neaşteptate a naţionalei noastre, în „optimi”, de către necunoscuta echipă a Cubei. O pregătire psihologică deficitară (subaprecierea adversarilor) a generat o evoluţie colectivă mai mult decît modestă, încheiată cu un scor egal, după prelungiri (3-3). Se întîmpla în ziua de 5 iunie. Rejucarea meciului, după patru zile, tot la Toulouse, a însemnat un adevărat dezastru, datorat lipsei de inspiraţie a selecţionerului unic Ţane Săvulescu. Cu şapte rezerve în 11-le de start, România a fost învinsă cu 1-2, deşi deschisese scorul. A fost o cădere de cortină peste prezenţele româneşti la CM care a durat 40 de ani!
Cariera lui Vintilă Cossini s-a încheiat însă trei ani mai tîrziu, în vara anului 1941. A fost o retragere aproape totală din fotbal, inginerul electromecanic Cossini apărînd doar sporadic în prim-plan, ca antrenor la echipele întreprinderilor la care lucra. între 1971 şi 1976 a fost preşedinte al Comisiei de fotbal a municipiului Bucureşti. Ultima retragere, discretă, s-a petrecut tot într-o zi de iunie, 20, în anul 2000.