Te asteptam si pe retelel sociale

Poza zilei

Nadia Comăneci, strălucitoare la Globurile de Aur

Nadia Comăneci a participat alături de soțul ei, Bart Conner, la gala premiilor Globurilor de Aur, care a avut loc în America.

Lungmetrajele „1917”, regizat de Sam Mendes, şi „Once Upon a Time… in Hollywood”, de Quentin Tarantino, au fost desemnate duminică noapte marile câştigătoare ale celei de 77-a gale a premiilor Globurile de Aur.

Premiile au fost acordate de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), unde serialele „Succession” şi „Fleabag” şi miniseria „Chernobyl” s-au impus între programele de televiziune.

Gala Globurilor de Aur deschide, anual, sezonul premiilor la Hollywood. HFPA acordă 25 de premii la categorii care acoperă ariile cinematografie şi televiziune, potrivit News.ro.

Drama ”1917” s-a impus la două categorii principale: cel mai bun regizor şi cel mai bun film-dramă. „Once Upon a Time… in Hollywood” a câştigat trofee la categoriile musical/ comedie, scenariu (Quentin Tarantino) şi actor în rol secundar (Brad Pitt).

Pentru interpretarea rolurilor principale au fost premiaţi Joaquin Phoenix („Joker”), Taron Egerton („Rocketman”), Renée Zellweger („Judy”) şi Awkwafina („The Farewell”).