Metzelder, prima achizitie a lui Real Madrid

Cu mari probleme în defensivă în ultimele sezoane, Real Madrid se pregăteşte deja pentru sezonul viitor şi este foarte aproape de a-l aduce la parametrii zero pe internaţionalul german Christoph Metzelder.

Cum englezul David Beckham va părăsi Real Madrid pentru un transfer în Statele Unite iar prin această mutare madrilenii pronostichează pierderi financiare importante astfel că Real mizează pe aducerea unor jucători ieftini.

Situaţia defensivei Realului trebuie modificată cu nume noi şi dacă pe lista Galacticilor s-au aflat Cristian Chivu, Phillipe Mexes sau chiar John Terry, prima formaţie din Madrid a ajung până la urmă la varianta Christoph Metzelder.

Aflat la final de contract cu Borussia Dortmund, Metzelder va ajunge la parametrii zero la Real Madrid în vară fiind astfel una din ultimele vedete care părăsesc un club falimentar.

Metzelder a fost afectat în ultimii ani de o accidentare la tendonul lui Achile iar cei de la Real Madrid l-au testat medical pentru a se asigura că nu mai sunt probleme, Alfonso del Corral, şeful staff-ului medical de la Real, dându-şi în final ok-ul în ceea ce-l priveşte pe internaţionalul german.

Christoph Metzelder este un puternic fundaş central german de 26 de ani care a evoluat în 107 meciuri şi a marcat două goluri pentru Borussia Dortmund şi are 30 de selecţii în naţionala Germaniei. Metzelder va semna un contract pe patru ani cu Real Madrid deşi a mai fost ofertat de Internazionale Milano, Manchester United şi Juventus Torino.

Stiri recente

Biatloniştii Kisztina Sillo şi Vlăduţ Lupoiu vor purta drapelul României la ceremonia de deschidere a FOTE Bakuriani 2025

Biatloniştii Kisztina Sillo şi Vlăduţ Lupoiu vor purta drapelul României la ceremonia de deschidere a Festivalului Olimpic al Tineretului...