Ligue 1: Etapa cu sase rezultate de 0-0!

Deşi ne obişnuise cu numărul mic de goluri marcate, campionatul francez de fotbal a atins apogeul sâmbătă seară când în opt meciuri s-au marcat doar patru goluri iar acestea au fost reuşite de numai două echipe.

Una din cele mai albe etape de campionat a fost cea cu numărul 32 din Franţa, o rundă în care s-au înscris în primele opt partide numai patru goluri, cu o medie de 0,5 goluri pe meci, record negativ chiar şi pentru un campionat ca cel francez.

Emana şi Mansare au marcat golurile victoriei pentru Toulouse în disputa cu Auxerre, Daniel Niculae a fost titular la oaspeţi şi a jucat slab până în minutul 73, iar Fauvergue şi Mirallas au marcat golurile victoriei pentru Lille în disputa cu Sochaux.

În rest, şase rezultate de 0-0 în meciurile Bordeaux – Paris Saint Germain, Nantes – Lens, Keşeru a jucat foarte slab din minutul 61 la gazde, Troyes – Nancy, Lorient – Monaco, Le Mans – Rennes şi Valenciennes -Marseille, Florin Bratu a intrat în ultimele nouă minute la gazde.

Stiri recente

Vlad Covaliu a câştigat titlul mondial la sabie masculin, la juniori

Vlad Covaliu a câştigat, la Riyad, în Arabia Saudită, titlul mondial al juniorilor la sabie masculin, în proba individuală...