Legenda gimnasticii românești – Nadia Comăneci

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au apreciat sportul datorită beneficiilor pe care le are atât asupra fizicului, cât și asupra psihicului uman. Mișcarea înseamnă viață și dorință de a doborî orice obstacol. Cu toate acestea, deși fiecare dintre noi are posibilitatea de a practica un sport de plăcere, există un anumit număr de persoane care se nasc cu o ambiție care depășește orice graniță și un talent datorită căruia reușesc adevărate performanțe. Indiferent de sportul practicat, un lucru este important de reținut: nu doar talentul te duce sus, ci și determinarea și sutele de ore petrecute la antrenamente. Un exemplu demn de urmat și de menționat în acest caz este nimeni alta decât Nadia Comăneci.

Celebra gimnastă, supranumită și „zeița de la Montreal”, a început să practice gimnastica la o vârstă fragedă, cam ca orice altă persoană care a devenit cunoscută pe parcursul vieții. Chiar ea recunoaște că întregul proces nu a fost unul facil și ne spune că pentru a avea parte de rezultate excelente este nevoie de sute de ore de pregătire, tocmai din acest motiv gimnasta compară această meserie cu cea a actorilor care nu reușesc să devină cunoscuți peste noapte, dar odată ce reușesc această performanță se poate observa rodul muncii lor.

Așadar, până la „marea lovitură de la Montreal” când Nadia Comăneci a reușit prin ambiția și talentul ei să uimească juriul Jocurilor Olimpice, câștigând mai apoi trei medalii de aur și binemeritata notă 10, fiind și prima astfel de notă din istorie, Nadia a trebuit să facă multe sacrificii. Chiar dacă meritele i se cuvin în totalitate este important de menționat rolul important pe care l-a avut și antrenorul ei, Bela Karoly, care a fost alături de ea încă de la început.

Viața Nadiei a fost și este în continuare una încununată de succese, exact așa cum merită un adevărat model. Una dintre cele mai importante lecții pe care le putem desprinde din povestea de viață a celei mai bune gimnaste din lume, care reprezintă România cu mândrie este faptul că ambiția te face campion. Același lucru îl putem observa și la colegii de breaslă ai gimnastei, câteva dintre cele mai sonore nume fiind: Sandra Izbașa, Cătălina Ponor, Marian Drăgulescu, Marius Urzică, Andreea Răducan, și lista ar putea continua.

Pe de altă parte, zeița de la Montreal a inspirat milioane de oameni din toată lumea și a dovedit că deși face parte dintr-o țară mică, fără vreun farmec aparent, a cărui loc pe hartă pare imposibil de identificat pentru străini, este posibil să devii iubit și apreciat chiar și peste hotare. De asemenea, Nadia a reușit acest lucru pe când nimeni nu se aștepta. Deoarece în anul 1976, pe când obținea primul 10 din istorie, lucrurile nu erau la fel de facile în România, mai ales în ceea ce privește traversarea granițelor. Astăzi, când oamenii pot obține tot ceea ce își doresc dacă sunt determinați cu adevărat, vedem din ce în ce mai multe modele în toate domeniile. O altă sportivă care a dovedit în nenumărate rânduri cât este de motivată este tenismena Simona Halep. Câteva alte exemple din varii domenii sunt: Gabriela Szabo, Ion Țiriac, Florin Piersic, Angela Similea, Daniel Negreanu și Mirabela Dauer. Toate aceste persoane, indiferent de domeniul în care profesează, sunt o mărturie reală a faptului că doar adevărata convingere ne poate duce sus.

Chiar dacă în momentul de față Nadia Comăneci nu mai trăiește în România, cu siguranță cele mai dragi amintiri îi sunt legate de locurile natale. Mai mult de atât, fosta mare gimnastă a declarat în repetate rânduri că este extrem de încântată că a ales să practice gimnastica, sportul care a consacrat-o, menționând că viața pe care o duc gimnastele nu este tocmai una roz, acest lucru datorându-se faptului că își sacrifică o mare parte din viață pentru a ajunge undeva. Totodată, fără trudă nu este posibil să te bucuri de rezultate excelente.

Legenda gimnasticii românești a fost inspirată de tânără să-și urmeze pasiunea, dar nu s-a gândit nicio clipă că va realiza o adevărată revoluție în lumea acestui sport. Fosta gimnastă are un suflet de aur, lucru dovedit de faptul că este implicată într-o serie de proiecte caritabile care au ca scop ajutarea persoanelor defavorizate din lume. Mai mult, Nadia și soțul ei au înființat și o Academie de Gimnastică, dar și un magazin care se ocupă cu comercializarea echipamentelor sportive. Un alt lucru important de subliniat este posibilitatea reușitei la orice vârstă. Deși talentul joacă un rol important în orice domeniu, dedicarea trece peste orice limită.

Despre Nadia Comăneci s-ar putea spune multe, fosta gimnastă fiind o legendă vie. Cu toate acestea, ideea de bază este că în viață este nevoie de multă hotărâre pentru a avea succes.