Kaka ar putea ajunge la Real Madrid

Presa sportivă spaniolă de vineri vorbeşte insistent de un posibil schimb de jucători între Real Madrid şi AC Milan. Dorit insistent pe Santiago Bernabeu, Kaka ar putea fi cedat la schimb cu trei jucători de la Real Madrid.

Unul dintre cei mai buni şi constanţi jucători din Europa ultimelor sezoane, brazilianul Kaka, jucătorul lui AC Milan, ar putea ajunge din vară la Real Madrid unde ar urma să facă echipă cu alţi sud-americani precum Gonzalo Higuain sau Fernando Gago.

Transferul lui Ronaldo de la Real Madrid la AC Milan pare să fi fost doar începutul unei colaborări între cele două cluburi care pun acum la cale un nou schimb de jucători.

La schimb cu Kaka, pe San Siro ar urma să ajungă brazilianul Robinho, Diarra dar şi cel mai bun fotbalist al lumii în 2006, Fabio Cannavaro. Robinho a fost deja pus pe lista de transferări şi cotat la 25 milioane euro, Diarra este în război cu antrenorul Fabio Capello mai ales după venirea la Real a unui alt închizător, Fernando Gago, iar Fabio Cannavaro vrea să revină în Italia unde se practică un joc mai puţin agresiv decât în Primera.

Brazilianul Kaka este un mijlocaş ofensiv de 24 de ani care a început fotbalul profesionist la Sao Paolo, la 19 ani, şi a marcat 59 de goluri în 174 de meciuri pentru Sao Paolo şi AC Milan şi 17 goluri în 47 de meciuri pentru naţionala Braziliei.

Brazilianul Robinho este o extremă de 23 de ani care a început fotbalul profesionist la 18 ani, la FC Santos, şi a marcat 52 de goluri în 149 de meciuri pentru FC Santos şi Real Madrid şi şase goluri în 32 de selecţii la naţionala Braziliei.

Mahamadou Diarra este un închizător de 25 de ani din Mali care a început fotbalul profesionist la 16 ani, la Bamako, şi a marcat 19 goluri în 225 de meciuri pentru Bamako, OFI Creta, Vitesse Arnhem, Lyon şi Real Madrid, şi cinci goluri în 22 de selecţii pentru naţionala statului Mali.

Fabio Cannavaro este un fundaş central italian de 33 de ani care a început fotbalul profesionist la 19 ani, la Napoli, şi a marcat 15 goluri în 418 meciuri pentru Napoli, Parma, Internazionale, Juventus şi Real Madrid, şi un gol în 105 selecţii pentru Italia.

Stiri recente

Aventuri pe gheață și lecții de viață: Caiac Smile lansează un proiect inovator pentru persoanele cu dizabilități

Caiac SMile dă startul proiectului „Tabere de viață activă și independentă” la complexul Cheile Grădiștei Fundata (jud. Brașov). Taberele...