Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci costă 50 de miliarde de dolari

0
574

Pregătirile pentru eveniment au fost demarate in anul 2008, initial fiind prevazuti 12 miliarde de dolari pentru transformarea orasului Soci intr-un complex al sporturilor de iarna de talie internationala.  S-au construit hoteluri si blocuri, partiile au fost dotate cu echipament modern si a fost modernizata reţeaua de electricitate si de cale ferata. Banca de stat VEB a dat împrumuturi de peste 7 miliarde de dolari către companiile care construiesc parcul olimpic, printre acestea numarandu-se Gazprom, Rusal sau Basic Element.

Suma de 50 de miliarde de dolari este de 25 de ori mai mare decat cea cheltuita pentru organizarea ultimei editii a Jocurilor Olimpice de Iarna din Vancouver. De asemenea, cheltuielile pentru JO Soci depasesc costurile Jocurilor Olimpice de Vara din Beijing în 2008, care au insemnat 40 de miliarde de dolari.