Te asteptam si pe retelel sociale

Sporturi

Interviu cu campionul mondial la ȋnot, Arian Notreţu, sportiv paralimpic laureat al Galei Trofeelor Alexandrion: «Premiul obţinut la Gala Trofeelor Alexandrion m-a ajutat să am un moral mai bun, m-a ambiţionat să muncesc mult mai mult şi să avansez de la o zi la alta»

Fundaţia Alexandrion le aduce iubitorilor sportului, ȋn fiecare săptămână, interviuri în exclusivitate cu personalităţi ale sportului românesc. Cei mai buni sportivi urcă în fiecare an pe scena Trofeelor Alexandrion, cea mai importantă gală din România, care răsplăteşte campionii sportului şi se bucură de aplauzele şi recunoaşterea celor pe care ȋi reprezintă cu succes ȋn ȋntreaga lume. Ne îndreptăm acum, din nou, atenţia către cei care au primit distincțiile Fundației Alexandrion în seara celei mai recente gale, desfăşurată pe 5 februarie ȋn Bucureşti, care a adus împreună lumea performanţei sportive româneşti. Ne-am dorit să aflăm cum îşi amintesc acel moment, ce fac în prezent şi cum văd viitorul.

În urmă cu 4 ani Arian Notreţu descoperea ȋnotul, un sport care ȋi fusese recomandat de un medic pentru problemele pe care le avea la coloană, care s-a transformat rapid ȋn ţelul său principal. Arian practicase mai multe sporturi şi ȋn trecut, iar accidentul pe care l-a avut ȋn timpul unui meci de rugby, ȋn urma căruia şi-a pierdut un picior nu l-a ȋndepărtat de pasiunea sa, ci l-a ambiţionat să continue să facă sport şi să muncească pentru a demonstra că poate ajunge foarte departe concurând la campionatele de ȋnot paralimpic. Optimismul, determinarea şi antrenamentele zilnice, ȋncepute foarte devreme dimineaţa, pentru ca Arian să aibă un program de studiu normal şi să ţină pasul cu colegii de la şcoală, l-au ajutat să devină campion ȋntr-un timp foarte scurt, la doar 2 ani după ce s-a apucat de ȋnot. În 2017, când avea 12 ani, a participat la prima sa competiţie internaţională -Trofeul Ptolemaida de la Atena (Grecia)- unde a obţinut două medalii de aur şi două de argint.  Seria competiţiilor câştigate a continuat să curgă, iar Arian a cucerit ulterior 4 medalii de aur şi două de argint la Campionatul Mondial de Înot Paralimpic din Irlanda şi două medalii de argint la Campionatul European din Grecia, ambele din 2018.

Fundaţia Alexandrion a remarcat parcursul sportiv excepţional al lui Arian şi a dorit să ȋi arate cât de mult apreciază rezultatele şi puterea lui muncă, oferindu-i unul dintre trofeele Galei Trofeelor Alexandrion.

«Podiumul şi cursa sunt partea aceea simplă a sportului. Partea grea este ȋn spate, ȋn antrenamente, ȋn moralul pe care ȋl ai ca sportiv. Premiul obţinut la Gala Trofeelor Alexandrion m-a ajutat să am un moral mai bun şi o determinare mult mai mare […] Este un lucru important, mai ales pentru că nu orice ajunge să fie premiat la aceasta gala şi acest lucru pe mine mă ambiţionează să muncesc mult mai mult, să ofer mult mai mult decât am oferit până acum şi să avansez de la o zi la alta » a spus Arian Notreţu ȋntr-un interviu acordat Fundaţiei Alexandrion.

Visul lui Arian este să ajungă să concureze la Jocurile Paralimpice de la Tokyo din 2021, iar pentru ca acest lucru să se ȋntâmple trebuie să atingă baremul de participare, adică sa ȋnoate cu 4 secunde mai repede decat o face acum. Având acest obiectiv ȋn minte, sportivul s-a antrenat acasa ȋn perioada ȋn care a fost nevoit să stea departe de bazinul de ȋnot şi spune că a respectat cu stricteţe toate indicaţiile antrenorului, a avut grijă sa nu ia ȋn greutate şi este optimist că se va ȋntoarce repede la forma fizică pe care o avea ȋnainte.

Urmăriţi aici interviul integral : https://www.youtube.com/watch?v=cjSqTVy6bTA&feature=youtu.be

Despre Fundația Alexandrion

Fundația Alexandrion a avut de-a lungul timpului parteneriate atât cu echipe de handbal (U Alexandrion Cluj și CSA Steaua Alexandrion), cât şi cu echipe de fotbal (Universitatea Craiova, CSM Politehnica Iaşi, ASU Politehnica Timișoara, Petrolul Ploieşti, Concordia Chiajna, Universitatea Cluj, Metaloglobus București, Unirea Urziceni, Steaua Bucuresti și Dinamo Bucuresti). Unele dintre aceste parteneriate se derulează şi ȋn prezent. Fundația susține, de asemenea, și alte sporturi, precum golf, rugby, ciclism, box, polo, volei, tenis de câmp etc. Ani la rând, Fundația Alexandrion a sprijinit nu doar echipe sportive, ci și Comitetul Olimpic Sportiv Român, la trei Olimpiade, organizate la Atena, Londra și Beijing.

Trofeele Alexandrion, care onorează performanța internațională a sportivilor români, reprezintă cea mai importantă  gală a sportului românesc, iar cea de-a cincea şi cea mai recentă ediţie a avut loc în februarie 2020.

Compania Alexandrion Group, prin Fundaţia Alexandrion, este unul dintre cei mai importanţi susţinători ai sportului românesc, ȋn rândul companiilor din România. În medie, ȋn ultimii  5 ani, Fundaţia Alexandrion a dedicat sportului peste 200 de acţiuni anuale şi a oferit peste 100.000 de mingi  de fotbal, handbal, baschet, rugby sau volei, iubitorilor de sport, ȋn perioada menţionată.

Citeste mai multe!