INTERVIU: Augustus de Vîlcea

Sînt principalele „vedete” ale competi iei interne. Probabil, nu si-au dorit asta. Dupa ecare etapa, mul i îi acuza si le pun în cîrca responsabilitatea unui esec. Acestia sînt reprezentan ii actualei genera ii din arbitrajul românesc. Dupa lasarea la vatra a contingentului al carui port drapel a fost Ion Craciunescu, arbitrajul românesc a intrat în anarhie. Ani în sir, uierasii si-au facut de cap. Actualei genera ii îi revine ingrata misiune de a recuceri credibilitatea arbitrajului românesc.

Reporter: E greu să fii băiatul şefului Comisiei Centrale a Arbitrilor?
Augustus Constantin: Nu e greu. E foarte greu!

Reporter: Ce te enervează cel mai tare?
Augustus: Minciuna.

Reporter: Doar atît?!
Augustus: Mărarul şi spanacul din mîncare!

Reporter: Eşti un arbitru sever?
Augustus: Aplic regulamentul. Şi încerc să o fac cît mai mult în spiritul jocului.

Reporter: Ai trecut cu vederea vreo înjurătură?
Augustus: La adresa mea niciodată. Însă, dacă îi mai aud pe jucători că se ceartă între ei sau că se înjură, la nivel de coechipier, îi las. Dar să nu sară calul. Ce s-ar întîmpla dacă i-aş arăta cartonaşul roşu unui jucător pentru că s-a certat cu un coechipier din pricina unei faze? Regulamentul spune că trebuie să-l elimini! Dacă aş aplica regulamentul într-o asemenea situaţie, ce s-ar întîmpla? Ar spune lumea că sînt criminal de război.

Reporter: De cînd eşti purtător al ecusonului FIFA?
Augustus: Din 2002.

Reporter: Ion Crăciunescu spunea că avem arbitri de Elite şi de Premier Class. Chiar avem?
Augustus: Eu zic ca da.

Reporter: Ce vă lipseşte pentru a accede acolo?
Augustus: Nu pot să răspund!

Reporter: Şi totuşi?
Augustus: Probabil, paşaport occidental!

Reporter: Doar atît?
Augustus: Noi, cei din eşalonul trei al arbitrajului mondial, ori de cîte ori mergem la cursurile organizate de UEFA şi FIFA, primim instrucţiuni cu privire la greşelile comise de arbitrii din Elite şi Premier Class. Sînt date ca exemplu negativ şi ni se cere să nu le comitem. Dacă nu facem greşelile lor, înseamnă că sîntem cel puţin la fel de buni ca ei. E o logică simplă! Vreau să spun însă altceva. Nimeni de pe planeta asta nu te poate asigura că la un meci arbitrajul va fi unul fără cusur. Este o utopie să crezi că un arbitru îşi poate duce misiunea pînă la capăt fără să greşească.

Reporter: Este arbitrajul românesc pe un drum bun?
Augustus: Este pe un drum bun, dar într-o lumină foarte proastă. Atmosfera din jurul arbitrajului este una proastă.

Reporter: Cine creează această atmosferă?
Augustus: Arbitrajul este cea mai la îndemînă scuză. Pentru orice nereuşită este mult mai uşor să dai vina pe arbitrii decît pe propriile slăbiciuni. Vinovaţii principali pentru atmosfera din jurul arbitrajului sînt conducătorii de cluburi. Nu este normal să ai ieşirile pe care mulţi dintre ei le au aproape etapă de etapă.

Reporter: Ar trebui sancţionaţi?
Augustus: Cu siguranţă. Nu mă întreba cum, pentru că nu am nici o soluţie, dar ar trebui puşi la respect. În nici o ţară civilizată nu se întîmplă ceea ce se întîmplă la noi.

Reporter: De ce sînt preşedinţii de cluburi cei mai mari contestatari?
Augustus: Sînt foarte multe interese. În joc sînt mulţi bani, iar noi, românii, nu prea ştim să pierdem şi căutăm adevărata vină a eşecului exact acolo unde nu trebuie. Tragedia este că toată această psihoză le este transmisă jucătorilor, care se comportă ca atare pe teren. Şi vorbesc aici în primul rînd de indisciplină. Toate acestea fac ca şi presiunea asupra arbitrilor să devină una incredibilă.

Reporter: Cît de greu este un meci de Liga I?
Augustus: Este un consum nervos foarte mare. După meciurile care se termină seara tîrziu nici măcar nu mai dorm pînă dimineaţă!

Reporter: Ce poate fi mai greu decît Divizia A?
Augustus: La copii şi juniori! Şi fetele sînt la fel de greu de arbitrat!

Reporter: De ce ?
Augustus: Sînt persoane imprevizibile.

Continuarea in Sportmagazin powered by Kicker de luni, 26 martie 2007