Ghiaurii la Inalta Poarta

Turcia a fost zeci de ani vasală fotbalului românesc. Pe vremuri, în Cupa Balcanică, atît la nivelul formaţiilor de club, cît şi la nivelul echipelor naţionale, turcii luau notiţe de la români şi se uitau la ei ca la nişte zei. încă din anii 70, otomanii şi-au dorit cu insistenţă jucători de la nord de Dunăre pentru a-şi ridica nivelul competiţiei interne. După ce timp de sute de ani au luat gratis tot ceea ce şi-au dorit din România, de această dată turcii chiar ar fi plătit pentru cîţiva ghiauri care să-i înveţe fotbal. Din păcate, nu pentru turci, ci pentru fotbaliştii români, politica regimului comunist nu admitea exportul valorilor. Şi totuşi, autorităţile au închis ochii în unele cazuri, în principal atunci cînd era vorba despre jucători trecuţi de prima tinereţe şi care îşi demonstraseră loialitatea faţă de ţară.

Datcu, deschizător de drumuri

Printre primii români care au avut privilegiul de a evolua peste hotare s-au numărat Mircea Sasu şi Ilie Datcu. Fost portar al echipei naţionale şi al lui Dinamo, Datcu a fost lăsat să plece în 1968 la cea mai iubită echipă din Turcia, Fenerbahce Istanbul. A ajuns în scurt timp un idol pe „Şukru Saracoglu”, acolo unde se află şi astăzi. După ce şi-a încheiat cariera de jucător, Datcu a rămas în staff-ul tehnic al galben-albaştrilor, pentru a pregăti portarii lui Fener. El este omul care l-a crescut pe Ruştu Recber, pe care l-a prezentat, în premieră, Europei în Ghencea, în 1997. Ruştu era atunci doar un puşti, dar, ulterior, a devenit unul dintre cei mai mari goalkeeperi din istoria fotbalului din Turcia. Cu naţionala ţării sale, Ruştu a cucerit în Coreea de Sud şi Japonia, acum cinci ani, bronzul mondial.

Şi Ienei a fost la turci

Căpitanul Argeşului şi al naţionalei României, Bebe Barbu, a evoluat la Beşiktaş în sezonul 1970-1971. Au plecat în Turcia şi fraţii Nunweiller III şi IV, Constantin, Florică Voinea, dar şi Emerch Ienei. La sfîrşitul anilor 80, turcii importau din Occident jucători celebri, aflaţi la apus de carieră. Harald Schumacher, legendarul goalkeeper german, a fost unul dintre aceştia. Turcia devenea un adevărat cimitir al elefanţilor, dar tocmai aceste „pachiderme” au fost cele care a adus poporul pe stadioane şi au ridicat nivelul fotbalului din fostul Imperiu Otoman. Spre uimirea unei întregi Europe fotbalistice, Galatasaray Istanbul ajungea în 1989 în semifinalele Cupei Campionilor, fază a competiţiei din care a fost eliminată de Steaua. Acesta a fost „Bing-Bang”-ul care a declanşat practic viaţa fotbalului în Turcia. După acea dublă cu Steaua, başkanii Galatei s-au îndrăgostit de Iosif Rotariu. Imediat după Revoluţie, Rotariu a fost transferat la Galatasaray!

Exodul

Stelea, Stîngaciu, Dănciulescu şi Coporan sînt cele mai cunoscute nume de români care au luat cu asalt Turcia. Stîngaciu a plecat, în 95, mai întîi la modesta Vanspor, după care timp de cinci sezoane a apărat senzaţional poarta lui Kocaelispor. în 1996 începe însă nebunia. Galatasaray reuşeşte să-l aducă pe „Ali Sami Yen” pe Gheorghe Hagi. Regele nu s-a putut adapta cu stilul lui Johann Cruyff la Barcelona şi a ales să plece pe malurile Bosforului. Lîngă el au venit Filipescu şi Adi Ilie, iar un an mai tîrziu cel care avea să-i devină cumnat, Gică Popescu. Cei patru români, cărora li s-a adăugat pentru o scurtă perioadă şi Ionuţ Luţu, au scris cea mai frumoasă pagină din istoria fotbalului de club din Turcia. Ilie a plecat în 98 la Valencia. L-a urmat Filipescu, şase luni mai tîrziu, însă la Betis Sevilla. Hagi şi Popescu au rămas pentru a-şi trece în cont unicul trofeu european din vitrina Turciei, Cupa UEFA în 2000.

мMeteoriţii”

Cei despre care am amintit mai devreme au fost oamenii care au deschis larg porţile Turciei pentru jucătorii din Divizia A. în 2002, de la Galata s-a retras şi Gică Popescu. Cu un an înainte, Hagi lăsa Turcia în lacrimi. „Cim Bom” îl declara pe machedon cel mai tare stranier care a jucat vreodată pentru Galata. Din păcate, cei care le-au urmat lui Hagi, Popescu, Ilie şi Filipescu nu s-au mai ridicat la nivelul acestora. Radu Niculescu, Măldărăşanu, Sabin Ilie, Bogdan Vintilă, Ionel Ganea, Ovidiu Petre şi Florin Bratu au fost tot atîtea decepţii. Aceştia au trecut prin fotbalul turcesc ca nişte meteoriţi, pe care nimeni nu-i va mai ţine minte niciodată. Viorel Moldovan, Miu, Pancu, Frăsineanu şi Pancu, ultimii trei încă în Turcia, au mai făcut cîte ceva într-un fotbal care, în unele momente, l-a depăşit pe al nostru.