FRANTA/ PSG vrea titlul in sezonul viitor

Clubul parizian nu se mulţumeşte cu o participare în Europa League, palpabilă în momentul actual. PSG şi-a propus ca, în sezonul viitor să atace titlul. Pentru aceasta, jucătorii de valoare nu vor părăsi Parisul

Anul trecut PSG a fost în pragul dezastrului. La un pas de retrogradare, parizienii şi-au salvat pielea pe ultima sută de metri. Acum, lucrurile stau cu totul altfel. Capitala Franţei visează la Europa League. Doar acum. Pentru că, viitorul se vrea a fi mult mai roz. Clubul parizian doreşte ca în sezonul care urmează să atace titlul. Pentru asta, conducătorii lui PSG au decis să păstreze în curtea proprie cei mai buni jucători. Astfel, jucătorii revelaţie Hoarau şi Sessegnon nu vor pleca nicăieri în pauza de vară. Cel puţin, aceasta este opinia lui Sebastien Bazin, preşedintele acţionar de la PSG, în faţa Consiliului de Administraţie.

Cu ochii pe Vieira

Cu Claude Makelele pregătit să continue aventura, osatura clubului nu va fi decapitată, doar Landreau şi Rothen fiind cu bagajele făcute. Însă cele 10 milioane de euro prevăzute ca buget pentru viitoarea campanie de transferuri, nu par deloc suficiente. Pentru că, PSG mai are restanţe la plăţi de 4 milioane euro pentru Sessegnon şi 2,5 milioane euro pentru Kezman. Cu toate acestea, mai multe piste sunt deja urmărite. În anturajul parizienilor sunt din ce în ce mai des pronunţate numele lui Jelen şi, suprinzător, Patrick Vieira! După ce vor găsi o dublură pentru Caera pe postul de fundaş dreapta, cei de la PSG intenţionează să facă toate eforturile pentru a-l înregimenta pe stoperul brazilian Maicon Pereira Roque.

Stiri recente

Victorii pentru PAOK şi Manchester United. Rezultate din Liga Europa

PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins, pe teren propriu, scor 2-0, pe Slavia Praga, în timp ce...