EXCLUSIV Nadia Comaneci: Cea mai mare prioritate a mea este copilul

Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a lansat de curînd fundaţia care îi poartă numele. Fundaţia îşi propune să ajute tinerii sportivi dornici să atingă cele mai ambiţioase standarde de performanţă, precum şi sprijinirea activităţilor sociale şi umanitare şi respectarea drepturilor mamei şi ale copilului

SportM: Cum este viaţa Nadiei Comăneci în Statele Unite?
Nadia Comăneci: S-a schimbat puţin cu venirea celui mic. La început am cam neglijat toate proiectele mele, dar acum am revenit la programul normal. Călătoresc mult pentru proiecte de caritate şi pentru contractele pe care le am cu anumite firme.

SportM: Ce s-a schimbat devenind mamă?
Nadia Comăneci: 24 de ore din 24 sînt total atentă cu cel mic. Mă bucur că am posibilitatea să călătoresc acum, deoarece soţul meu are foarte multă experienţă în ceea ce îl priveşte pe băieţel şi ştie ce trebuie să facă în lipsa mea. Cînd avem proiecte împreună, plecăm şi cu copilul, nu l-am lăsat singur acasă, întotdeauna a stat măcar cu unul dintre noi.

SportM: Despre ce fel de proiecte este vorba?
Nadia Comăneci: Ultimul proiect pe care l-am avut a fost filmarea serialului “Realitate cu Donald Trump”, dar a fost şi unul intitulat “Special Olympics”. Chiar voi comenta pentru un post tv din Mexic la “Special Olympics”.

SportM: Care sînt priorităţile?
Nadia Comăneci: Cea mai mare prioritate este copilul! Contractele şi proiectele mele de caritate sînt pe locul doi.

SportM: Este greu?
Nadia Comăneci: Nu este greu! Fiind sportivă, am învăţat să mă organizez, am învăţat să ştiu să îmi aşez pe hîrtie ce este important şi să am timp pentru cam tot ce îmi propun.

SportM: Intenţionaţi să continuaţi la fel?
Nadia Comăneci: Da, pentru că este posibil. Am o locuinţă care va fi terminată în Bucureşti. Sper să locuiesc aici, ca bază, şi să îmi fac treburile plecînd de aici oriunde am nevoie. Momentan, baza principală rămîne în Oklahoma.

SportM: Sunteţi cea mai credibilă persoană din România. Cum comentaţi?
Nadia Comăneci: Am rămas foarte surprinsă de telefonul pe care l-am primit ca să mă anunţe acest lucru. I-am spus soţului meu că aş fi fost dezamăgită dacă familia mea nu mă vota pentru că mă cunosc. Este o onoare, este greu să primeşti această încredere de la nişte oameni care mă ştiu mai mult de la tv. Mă bucur că, prin ceea ce am făcut şi fac, inspir această încredere.

SportM: Care mai este legătura cu gimnastica?
Nadia Comăneci: Noi avem o academie în Oklahoma, care se numeşte “Balkan Gymnastic”. Nu sîntem implicaţi în antrenarea gimnaştilor, ci doar în partea managerială. Avem în jur de 1.200 de sportivi, 80% sînt fete. Mai sînt şi cîteva proiecte care sprijină micuţii, începînd cu cei de 18 luni, care vin la gimnastică împreună cu mămicile.

SportM: Academia are ca obiectiv şi formarea sportivilor de performanţă?
Nadia Comăneci: Olimpiada este cam ultimul lucru la care ei se gîndesc. Motivaţia principală pentru aceşti sportivi este să practice gimnastica pentru sănătatea lor şi pentru ocazia de a primi o bursă la o universitate. Este un lucru foarte important pentru părinţi, deoarece în acest caz totul este plătit.

SportM: Ce ar fi de spus despre gimnastica românească?
Nadia Comăneci: Sîntem pe locul doi, sînt alte ţări care sînt mai bune decît noi, de exemplu Statele Unite. Eu sînt optimistă tot timpul, cred că am mai trecut printr-un astfel de moment în 1980-1981, cînd plecaseră din ţară Bela şi Marta Karoly. Noi nu apreciem ceea ce avem. Eu zic să le mai dăm puţin timp. Avem o gimnastă recunoscută internaţional, Steliana Nistor. Să sperăm că ea va ajuta România, alături de celelalte fete.

SportM: Ce credeţi că ar trebui schimbat în sportul românesc şi particular în gimnastică?
Nadia Comăneci: Nu stau suficient de mult în ţară ca să ştiu ce se întîmplă. Avem antrenori foarte buni, nu mai este Octavian Belu, dar trebuie să ne aşteptăm ca orice antrenor să se retragă la un moment dat. Trebuie să formăm alţi antrenori, avem talent şi posibilitate. Nu-i încurajăm suficient pentru că nu-i plătim suficient. Sînt români care antrenează în SUA, în China, cred că, dacă ar fi încurajaţi, nu ar mai pleca din ţară.

Integral in Sport Magazin numarul 91 (25 – 31 decembrie 2007)