EXCLUSIV Ion Costea: Baratki e cel mai mare jucator roman pe care l-am văzut

La 94 de ani, Ion Costea (foto) vine în fiecare dimineaţă la stadionul Giuleşti, acolo unde a jucat sau a antrenat încă din 1935! A făcut parte din marea echipă a Rapidului, care a dominat Cupa României în anii ‘30. S-a ocupat apoi de munca cu tinerii fotbalişti, fiind primul antrenor emerit din România

SportM: Cum aţi început să cochetaţi cu fotbalul?
Ion Costea: În 1935, jucam la CFR Cluj în Divizia B şi evoluam în zonă, pe la Bistriţa, pe la Satu Mare, ne dădeau şi nouă cîte un pachet de tutun.

SportM: Cum aţi ajuns la Bucureşti?
Costea: Eram tehnician la gara din Cluj, dar am vrut să vin la Bucureşti. M-am suit în tren într-o sîmbătă cu Răşinaru, care juca half-centru – „Roşu”, cum îi ziceau prietenii – aveam bilete gratuite ca angajaţi ai Căilor Ferate, şi am plecat la Bucureşti. Eram copii proşti pe vremea aceea, ne-a fost ruşine să vorbim la stadion cu cineva şi ne-am întors acasă.

SportM: Şi totuşi, aţi ajuns pînă la urmă la Rapid!
Costea: Am mai stat vreo două săptămîni şi i-am zis lui Răşinaru: „Măi, Roşule, eu cunosc pe cineva la Bucureşti şi mergem iar acolo”. Am plecat din nou cu trenul şi ne-am dus pe Berthelot. Acolo era preşedintele echipei de fotbal, Constantinescu. Am bătut la uşă şi… trebuie să ai şi noroc în viaţă! Cînd a deschis uşa să intru, era cineva care mă cunoştea de la Căile Ferate, era transferat de la Cluj, şi îmi zice: „Ce faci, dom Costea?” şi adaugă: „Răşinaru şi Costea, băieţi buni!”. Ne-a transferat în Capitală cu 1.500 de lei pe lună. Cînd am ieşit, l-am întrebat pe Răşinaru: „Ce a zis, că ne dă 1.500 de lei pe an?”, deşi înţelesesem prea bine. (rîde). „Nu, Ioane, 1.500 pe lună.” Aveam 3.800 de lei de la CFR şi aceştia erau peste salariu.

SportM: Cum a fost la Cluj?
Costea: Pe vremuri, am jucat la România Cluj, la juniori, cu Bindea. Apoi am trecut la CFR Cluj. Acolo erau foarte mulţi ardeleni, jucau şi cîţiva maghiari, dar nu am făcut niciodată caz de aşa ceva. Mulţi dinte jucătorii români din echipă ştiau ungureşte. Trebuie să recunoaştem că totuşi ungurii au înfi inţat gruparea în 1907.

SportM: Cîte fi nale de Cupă aţi prins la Rapid?
Costea: Şase, dar nu am jucat în toate! Am mai fost şi accidentat.

SportM: Aţi jucat şi la CFR Braşov…
Costea: În 1936 au venit la Rapid Raffinski, Baratki, Mişu Lengheriu. Raffinski era un jucător de clasă, cu vreo 10 ani mai mare ca mine. Nu mai prindeam echipa şi am mers la conducere şi le-am spus: „Nu vreau să stau rezervă aici, împrumutaţimă la CFR Braşov”. M-au dat, dar eu veneam şi mă pregăteam în Bucureşti, nu am făcut niciun antrenament acolo! Eram mijlocaş, jucam mai bine decît toţi ceilalţi şi m-au lăsat în pace. La Braşov am stat doi ani şi am jucat în Divizia B.

SportM: Aţi revenit la Rapid, unde aţi fost coechipier cu Baratki…
Costea: Ţin minte cînd îi pasam balonul lui Baratki şi el zicea nervos: „Aşa dai tu la mine?”, că nu ştia foarte bine româneşte, vorbea mai stricat. Apoi s-a terminat meciul şi a venit la cabine, m-a pupat şi a zis: „Costică dragă, la mine suflet bun. Nu spun cu răutate. Cînd vrei să dai la mine, uită, uită, nu vine nimeni, lasă mingea şi şutăm”. Avea o precizie nemaivăzută, şuta de 5-6 ori la rînd, spunea „Dau în bară!” şi acolo dădea, şi cu stângul, şi cu dreptul. Cred că a fost născut pentru aşa ceva!

SportM: A preferat să joace în România după ce evoluase în Ungaria…
Costea: El jucase la Hungaria Budapesta pe la 19-20 de ani, jucase şi în naţionala lor, apoi revenise la Oradea, acolo unde se născuse. Cînd s-a cedat Ardealul, în 1940, i-a venit scrisoare din Ungaria, să vină din nou acolo, am văzut-o cu ochii mei, dar a refuzat. Alţii au mers să joace la Oradea, au luat un titlu al Ungariei, dar el nu a vrut, a zis că e născut în România şi rămîne aici. Baratki a murit la 51 de ani, îi cam plăcea să bea, fuma 40-50 de ţigări pe zi, probabil şi de aici i s-a tras. A avut însă un suflet nemaipomenit, un om de o corectitudine rară.

SportM: Care e cel mai mare jucător român pe care l-aţi văzut?
Costea: Baratki! Faţă de Dobrin, şuta formidabil cu ambele picioare, avea o detentă nemaipomenită. La fel, Hagi e mic copil pe lîngă el, dribla extraordinar, era un tehnician desăvîrşit, oprea mingea şi pe deget. Iar pe lîngă toate acestea, avea şi un suflet bun!

SportM: De la meciurile cu Venus ce vă aduceţi aminte?
Costea: Venus era echipa oraşului şi aveau susţinere şi de la generalul Marinescu, noi eram echipa Căilor Ferate. Nu ne-a bătut niciodată Venus în Cupa României! Aveau echipă foarte bună pentru că aparţineau de minister şi chiar primeau bani mulţi. Din păcate, i-au desfi inţat după război!

SportM: E adevărat că au fost arestaţi rapidişti după o victorie cu 2-1 în Cupă împotriva Venusului?
Costea: Generalul Marinescu a făcut multă gălăgie atunci! S-a făcut din partea noastră, a lui Bauer, care era conducător, o cerere de rejucare, pentru că au zis că le-am dat gol din ofsaid, dar eu nu-mi aduc aminte de o arestare a unor jucători. Cred că sînt bancuri. La rejucare i-am bătut cu 4-1!

SportM: Campionatul de ce nu aţi reuşit să-l cîştigaţi niciodată?
Costea: Nu ştiu de ce, nu ştiu… (rîde). Noi ne-am specializat în Cupe! Vintilă chiar spunea: „Ce e aia campionat? În Cupă ai pierdut, la revedere, în campionat poţi să pierzi mai multe meciuri şi totuşi să îl cîştigi”. Ne cam lucrau în campionat, Marinescu mai vorbea cu arbitrii. De multe ori terminam pe locul 2, dar în Cupă nu au reuşit să ne facă nimic.

SportM: Cum aţi reuşit să vă impuneţi în echipa Rapidului?
Costea: Prin 1940, Vintilă Cossini, care era student la Politehnică, s-a dus să îşi dea examenele. A lipsit de la antrenamente 2-3 săptămîni. M-au mutat din mijlocaş stînga în mijlocaş dreapta, unde îmi plăcea mie, aşa jucasem şi la Cluj. El nu a mai putut să intre în locul meu şi a plecat.

SportM: Ce vă aduceţi aminte despre Cupa Europei Centrale?
Costea: Am jucat cu Gradjanski Zagreb şi am făcut două meciuri nule. Trebuia o partidă de baraj şi s-a disputat la Subotica, deşi noi nu am vrut acolo. La rejucare, în primul minut ne-au dat gol! Pleacă Ionică Bogdan şi egalează, intrăm în prelungiri! Arbitrul maghiar cam trăgea cu iugoslavii… A prins Mişu Lengheriu o minge pe piept şi le-a dat un penalty! Petrică Rădulescu zice: „Eu mă duc în dreapta, dacă am noroc, bine, dacă nu…”. Vine unul, pune mingea la punctul cu var, tremura, se retrage. Vine altul, tremura şi el, trage, Petrică pleacă în dreapta, ăla trage în stînga, dar pe lîngă!

SportM: Şi s-a ajuns la tragerea la sorţi…
Costea: Tipul care trebuia să îi reprezinte pe Gradjanski la tragerea la sorţi cred că voia să şi aranjeze ceva, a întîrziat. Cel care trăgea la sorţi a pus în pălărie, a extras, iar Bauer, care ne reprezenta pe noi, a venit strigînd „Rapid, Rapid”, şi am rămas în fi nală. Finala nu s-a mai jucat, pentru că n-au mai vrut ungurii de la Ferencvaros. Începuse războiul, fusese cedat Ardealul. Le-am propus să joace unde doresc ei, la Praga, la Berlin… n-au vrut!

SportM: V-aţi dori să mai puteţi juca?
Costea: Dacă aş fi din nou tînăr, aş reveni! (rîde) Şi să am mintea de acum! Baratki îmi tot spunea să gîndesc pe teren, să ştii cine e în stînga ta, cine e în dreapta ta! Fotbaliştii de azi habar nu au.

SportM: Care este cel mai frumos moment din cariera de jucător?
Costea: Atîtea Cupe şi meciuri din străinătate, pe la Atena, în Turcia sau în alte ţări… Ni s-a cîntat imnul naţional (duce mîna la inimă), a venit regele să dea mîna cu noi, stăteam drepţi… Apoi, sînt primul antrenor emerit din România.

SportM: Se făceau aranjamente pe vremea dvs.?
Costea: Baratki spunea: „La mine nu cumpără jucători! Şi dacă ar cumpăra la mine, vă dau şi vouă… dar pînă acum nu am vîndut nici un meci!”.

SportM: Ce părere aveţi de galeria de astăzi a Rapidului?
Costea: Nu-mi mai place de nici o galerie! Acum se înjură, au un mod urît de a se exprima! Cînd jucam eu, nu era aşa, ba chiar veneau şi femeile la stadion, iar atmosfera era net superioară.

SportM: Jucătorii de azi ai Rapidului?
Costea: Sînt băieţi buni, muncitori. Maftei nu e rău şi nici Măldărăşanu, care evoluează pe postul pe care eram şi eu. Eu nu mai vin la meciuri, îmi este greu să mai privesc în teren. Veneam, vindeam bilete la meciuri şi fugeam acasă, prindeam repriza a II-a la televizor. Acum au pus numele meu casei de bilete, apare sus „Ion Costea”, dar pe mine m-au scos, au adus nişte fete în loc. A fost ideea lui Copos.

Sport Magazin numarul 78 (24 – 30 septembrie 2007)