EXCLUSIV: Interviu Ioan Sdrobis

Ioan Sdrobiş este, fără îndoială, unul dintre cele mai captivante personaje ale fotbalului românesc. supranumit “Părintele”, “Zorro” sau “Pistolarul”, actualul manager general al Jiului, om cu o experienţă profesională de peste 30 de ani, deopotrivă admirat şi contestat, nu şi-a spus încă ultimul cuvînt. Iată cîteva gînduri pe care ni le-a împărtăşit în biroul său de la stadionul din Petroşani

SportM: Care au fost primii paşi în fotbal ai lui Ioan Sdrobiş?
Ioan Sdrobiş: La noi, la Bacău, fotbalul mare a început în 1958, cînd a fost adusă de la Cluj echipa de primă ligă Dinamo. Fotbalul băcăuan a fost de bună calitate şi pînă atunci, dar în 58 a avut loc explozia spre marea performanţă. Istoria mea fotbalistică acolo începe, la Bacău. De la copiii şi juniorii lui Dinamo, am ajuns la Letea Bacău, avîndu-l antrenor pe renumitul profesor Anghelache, care acum are 88 de ani. A fost unul din marii jucători ai Unirii Tricolor, care se stabilise la Bacău.

SportM: Cînd aţi avut primul contact cu fotbalul mare?
Sdrobiş: În anul 1965, cînd aveam 19 ani, am fost promovat la echipa Dinamo Bacău de către regretatul Titi Teaşcă. Eram mezinul unei echipe în care mai erau Costică Rădulescu, Mircea Nedelcu, Aristică Ghiţă şi alţi jucãtori de clasă.

SportM: A urmat apoi perioada Ştiinţa Bacău”¦
Sdrobiş: Da, Ştiinţa Bacău avea, atunci, o echipă tare bună. Ne-a strîns Cornel Costinescu, fostul conducător al Bacăului. Am urcat rapid din judeţ în C şi peste un an în B. Dacă se voia, puteam promova în A, însă partidul a zis “Nu! Nu ne trebuie două echipe în A”.

SportM: Vă amintiţi cîteva nume din acea echipă?
Sdrobiş: Da, cum să nu. Pelea, venit la facultate, la Bacău, din Oltenia. Nu mai ţin minte de la ce echip㔦 A devenit golgheterul nostru, un jucător de bază. Avea o lovitură de cap senzaţională. N-avea o înălţime impresionantă, dar avea o detentă extraordinară şi alegea foarte bine momentul lovirii mingii cu capul. A fost golgheterul seriei. A fost un jucător foarte bun, dar n-a avut şansă. Cum se întîmplă în viaţă. Sint mulţi care rămîn la nivel de comandant de pluton, deşi ar fi putut ajunge mareşal. Veniseră atunci, tot din Oltenia, portarii Mîniosu şi Ţacalete, Paul Boiangiu”¦ Mai erau Ion Margasoiu, care s-a întors apoi la Dinamo Bacău, stoperul Ciocoiu, tatăl lui Cristian, Nelu Rotaru, Ilarion.

SportM: Cum s-a petrecut trecerea din iarbă pe banca tehnică?
Sdrobiş: Eu am plecat de foarte tânăr în meseria de antrenor. Am început ca antrenor-jucător la Letea Bacău, dar n-am vrut să forţez, precum Dorinel Munteanu. Pot fi meciuri în care joci prost. Şi atunci tu cum mai intervii ca antrenor? Dintr-o greşeală a ta, poţi să pierzi meciul. Şi atunci, luni, la şedinta tehnică, cum poţi să-i mai muştruluieşti? Am promovat în B. Partidul nostru drag mi-a luat echipa din Bacău şi a mutat-o la Oneşti. Apoi, am promovat în Divizia B şi pe CSM Borzeşti.

SportM: Cum aţi ajuns secundul lui Costică Rădulescu, la Oţelul Galaţi?
Sdrobiş: Eram antrenor la Vaslui. Făcusem o echipă frumoasă. Eu, antrenor tînăr, nervos, bătăios. Nea Costică Rădulescu era deja la Galaţi. Am făcut împreună pregătirea. Eu cu Vasluiul, el cu Galaţiul. Ţinea foarte mult la mine, încă de pe vremea cînd jucam la Bacău, iar eu eram mezinul echipei. Într-o zi îmi spune: “Hai, măi, la Galaţi, să facem împreună o echipă mare”. Atunci mi-am dat seama, ceea ce antrenorii tineri de astăzi nu realizează, că îmi lipsea o verigă în cariera mea de antrenor, cea de antrenor secund, care contează enorm. Toţi au rămas foarte surprinşi cum din antrenor principal am trecut antrenor secund. Patru ani am stat secund cu Rădulescu, deşi erau echipe care mă căutau pentru postul de principal, Corvinul, Petrolul”¦ Simţeam că-mi lipseşte un “şurub” pentru a progresa şi am stat secund la Galaţi cu răbdare, deşi eram un coleric şi un vulcanic, iar asta m-a ajutat mai tîrziu.

SportM: În vara lui 1988, echipa Rădulescu-Sdrobiş s-a destrămat. Ce s-a întîmplat atunci?
Sdrobiş: Eu eram în concediu, la pescuit. Lipseam din Galaţi de patru zile, cînd a venit un prieten, Dumnezeu să-l ierte, şi-mi zice: “Măi, tu nu mai eşti antrenor la Galaţi” şi-mi pune ziarul în faţă: “La Oţelul Galaţi, antrenor Cornel Dinu”. Am revenit din concediu şi am aflat că se lansase povestea că am plecat cu Costică Rădulescu, la Timişoara. I-au spus primului secretar: “Am rămas fără antrenor, ce soluţii avem?”. Preşedinte nu mai era Veştemeanu, ci cumnatul lui Dinu. Şi l-au adus pe Cornel Dinu. Cu el am lucrat puţin, am văzut ce-i poate mintea şi-am renunţat de bună voie. Dinu a avut cinci înfrîngeri.

SportM: Dar aţi revenit.
Sdrobiş: Ţin minte că nu mai eram la echipă şi mă îndreptam spre Galaţi ascultînd, la radio, meciul Oţelul Galaţi – Victoria Bucureşti. Victoria conducea cu 1-0, apoi au mai marcat un gol şi s-a întrerupt emisiunea. Am ajuns seara tîrziu acasă, la blocul unde stăteau fotbaliştii. Era lume multă, mă gîndeam ce căuta acolo. Am oprit maşina şi m-am dus singur spre bloc. M-au recunoscut oamenii: “Uite-l domnle pe Sdrobiş!”. Mi-au spus că m-au căutat toată seara să mă întorc la echipă. După meci, făcuseră prăpăd la stadion. Bineînţeles, am stat până dimineaţa cu nebunii. Atunci a venit secretarul general. I-am spus că nu mă întorc. A venit şi echipa în frunte cu căpitanul ei, Viorel Anghelinei. Am revenit pînă la urmă, dar numai pentru şase etape, cînd după o suită de victorii i-am spus soţiei: “Acum, plecăm noi!”

SportM: Cum l-aţi caracteriza pe antrenorul Ioan Sdrobiş?
Sdrobiş: La un moment dat, Laurenţiu Dumitrescu m-a numit “pistolarul”. Da, eu am fost, în felul meu, de unul singur. N-am fost un Trappatoni, eu am fost Ioan Sdrobiş, antrenorul care şi-a făcut meseria cu bună-credinţă şi, zic eu, cu rezultate notabile. Dar mi-a fost foarte greu. Peste mine au vrut să intervină unii, să dau meciuri. N-am făcut lucrul ăsta. Au intervenit alţii, să bag în echipă pe unul, dar la mine în cabină n-am primit niciodată un conducător să-mi facă formaţia. Am promovat patru echipe în Liga I, patru echipe în Liga a II-a. Am început cu Oţelul Galaţi. Au urmat Universitatea Cluj, Ceahlăul Piatra Neamţ şi Vasluiul. Am dus Brăila în finala Cupei României. Am fost în Cupa UEFA, cu Oţelul Galaţi, prima echipă românească care a învins Juventus Torino, într-un meci oficial. Am crescut o serie întreagă de jucători, pe unii eu i-am descoperit. Nici nu le mai ştiu numărul. Sînt jucători care au ajuns la un nivel mare, cum sunt Chivu, Badea, Şoavă, Claudiu Răducanu şi mulţi, mulţi alţii.

SportM: Sînteţi acum manager general la Jiul Petroşani, echipă aflată în plin proces de reconstrucţie. Cum apreciaţi momentul actual şi viitorul acestui club de mare tradiţie?
Sdrobiş: Ceea ce se face acum, aici, este ceva sănătos. S-a renunţat la jucătorii în vîrstă şi la cei cu cheltuieli mari şi rezultate slabe. Avem în lot, pe de o parte, jucători cu vîrste de pînă la 25 de ani, de perspectivă imediată: Drida, Pintilii, Dinu, Apetrei, M. Gheorghe, care trebuie să aibă un rol decisiv acum în obţinerea unor rezultate care să permită recuperarea rapidă a handicapului de 5 puncte. Vom vedea apoi pînă unde putem urca cu echipa. Apoi trebuie să vină şi ceilalţi tineri, să crească în valoare şi în doi ani de zile să ajungem la un nivel de performanţă corespunzător.

Sport Magazin numarul 72 (13 – 19 august 2007)

Stiri recente

Ekaterina Alexandrova, în semifinale la Miami Open, după ce a învins-o pe Jessica Pegula

Ekaterina Alexandrova s-a calificat în semifinale la Miami Open WTA 1000, după ce a învins-o, scor 3-6, 6-4, 6-4,...