EXCLUSIV Gabi Balint / Analistul

Interviul pentru Kicker SportMagazin a fost realizat la Gabi Balint acasă, în centrul Bucureştiului, în faţa unei plasme pe care „încap” doar meciuri de fotbal recepţionate de pe sute de canale prin satelit.

Totul începe cu o glumă. Pentru că fostul jucător al Stelei şi-a păstrat umorul. „Diferenţele dintre Balint din 1986 şi cel de acum este că atunci aveam păr, iar acum am 20 de kilograme în plus. Mă bucur însă că în continuare lumea mă priveşte cu simpatie. Cred că este consecinţa faptului că nu am apărut niciodată pe prima pagina a revistelor de scandal. Voi încerca în continuare să mă ţin departe de această zonă.”

Urmează un moment de tăcere şi un zîmbet pierdut printre gînduri şi amintiri. Gabi Balint consideră că a lăsat ceva în urma lui, pe terenul de fotbal. „Am locul meu în istoria fotbalului românesc, chiar dacă nu am fost vreodată jucătorul anului. Am cucerit o singură dată titlul de golgheter, cu 19 reuşite, poate mai puţin decît se aşteptau unii. Pe de altă parte, am obţinut cîteva trofee cu echipa şi am înscris unele goluri care au însemnat ceva pentru România.”

A devenit ziarist

Fostul fotbalist este acum jurnalist, comentator de televiziune, şi se simte bine în această postură. „Mulţi mă văd cum critic, de multe ori chiar şi fosta mea echipă, şi nu înţeleg de ce o fac. E simplu. Cel puţin pînă în luna mai, o nouă meserie. Un contract pe trei luni cu PRO TV  şi sînt plătit pentru ca, obiectiv, să analizez fotbalul de cîte ori este cazul. Îmi pare rău că uneori lovesc şi în antrenori. Încă mă consider tehnician, dar trebuie ca ei să înţeleagă că pentru asta sînt plătit acum.”

Îşi cumpără bilet în Ghencea
Balint se arată deranjat şi de situaţia actuală de la Steaua. „Doi  ani la rînd a trebuit să-mi cumpăr bilet în tribună la Steaua. Sînt mîhnit, dar, atenţie, nu vorbesc de actuala conducere, să nu se interpreteze. Nu numai în Ghencea organizarea este foarte proastă. La noi, în continuare preşedinţii gîndesc să îşi aducă omul care să aibă influenţe la arbitri, nu vor oameni capabili, care să facă ceva pentru fotbal. Vrem să ne apropiem de arbitri şi de jucătorii adverşi. Se practică aşa ceva şi nu e bine. Sper ca Gigi Becali, dacă a investit atîţia bani, după ce a evoluat şi ca om, şi ca politician, să realizeze că este nevoie de schimbări.”

E pro Gigi Becali

Gabi Balint recunoaşte că s-a transformat din contestatar în  admirator al latifundiarului din Pipera. „Am fost contra, sincer, dar acum mă gîndesc că m-a luat valul. Gigi a făcut o echipă mare, chiar a reuşit. Dacă aş avea banii lui, aş pune 50 de  milioane de euro buget la echipă, indiferent cît au alţii. Aduc antrenor bun, organizez clubul, aduc jucători buni. Dar nu îi pot da eu sfaturi. Nu putem însă să nu îi recunoaştem meritele. A învăţat fotbal şi sper că va veni vremea cînd va înţelege ce înseamnă organizarea unui club, mai ales unul precum Steaua. Afară, cluburile mari au mereu grijă de foştii jucători. Cînd aceştia încep să antreneze, în primul rînd clubul lor le ofera de muncă. La meciuri au locul lor rezervat în tribuna oficială, participă la dinee şi merg la evenimente organizate de echipă. La acest capitol suferă Steaua, Dinamo, Rapid, Craiova, cluburi cu istorie şi rezultate.”

„Lăcătuş avea funcţia de zîmbitor”

Balint nu l-a uitat nici pe fostul său coechipier, Marius Lăcătuş. „Cred că atunci cînd a fost chemat, nimeni nu i-a  explicat exact ce are de făcut. El şi-a dat seama că era doar pe post de zîmbitor şi a plecat. Dacă îl aduci pe Lăcătuş la Steaua, atunci îi dai clubul pe mînă şi vezi dacă e capabil sau nu. Lăcătuş este simbol în Ghencea, îţi aduce imagine, publicitate. Fără invidie, Lăcă merita să fie considerat simbol. Are de partea lui toate trofeele şi titlurile cucerite acolo. Cu năzdrăvăniile lui atrăgea multă simpatie.”

Continuarea in SportMagazin powered by Kicker de luni, 12 martie 2007

Stiri recente

Teoharie Coca-Cosma, vocea finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986, a încetat din viaţă

Teoharie Coca-Cosma, una dintre cele mai emblematice voci ale jurnalismului sportiv românesc, a încetat din viaţă, marţi, la vârsta...