EXCLUSIV Andrei Cristea / Steaua il lasa rece

Andrei Cristea a fost considerat o perioadă unul dintre cele mai bune produse din fotbalul românesc. După trei sezoane petrecute de tînărul fotbalist la FCM Bacău, prietenia dintre Gigi Becali şi Dumitru Sechelariu a dat roade: Cristea era cedat echipei din Ghencea pentru suma de transfer, record atunci în campionatul intern, de aproximativ un milion de euro. Deşi a reuşit cîteva goluri extrem de importante pentru Steaua, numărul acestora a fost considerat prea mic pentru aşteptările conducerii. în cele din urmă, Cristea a fost cedat rivalei Poli Timişoara.

Ajuns la clubul de pe Bega, acesta s-a lovit din nou de vechea sa problemă: ineficienţa. După o primă parte a campionatului mediocră, în care a înscris numai două goluri, atacantul lui Poli se declară totuşi optimist pentru viitor. Refuză să vorbească despre Steaua, considerînd-o un capitol închis al carierei sale. Totodată, îşi aduce aminte cu tristeţe de perioada în care juca împotriva Italiei, însă atunci antrenor era Anghel Iordănescu.

Reporter: Cum te simţi din punct de vedere fizic acum, în plină perioadă de pregătire?
Andrei Cristea: Să spunem că, în acest moment, mă simt foarte bine. Am avut unele probleme, dar am trecut peste ele.
Reporter: Ce probleme ai avut?
Cristea: Este vorba de o accidentare minoră la menisc, pe care am avut-o către finalul campionatului. Ştiţi cît de periculoase sînt loviturile la menisc pentru un fotbalist. Acum însă, slavă Domnului, sînt sănătos şi mă antrenez la capacitate maximă alături de echipă.

Reporter:
Cum este atmosfera în lotul Politehnicii, după un tur de campionat destul de agitat?
Cristea: Vă spun sincer că traversăm o perioadă foarte liniştită. Pregătirea decurge bine şi asta e foarte important pentru noi. Fiecare jucător încearcă, cum se spune, să „tragă de el” cît mai mult, să fie în formă maximă pentru retur.

Reporter: Se simte o oarecare presiune din partea conducerii?
Cristea: Trebuie să recunosc faptul că se simte. Dar, presiunea exercitată de către conducere este una cît se poate de normală. Fiecare conducător de club are aşteptările sale şi cred că la orice echipă din Liga 1 este aceeaşi presiune.
Reporter: Practic, ce vi se cere din partea conducerii?
Cristea: Performanţă. S-a investit foarte mult la acest club, avem un lot valoros, deci şi aşteptările sînt pe măsură. Personal, sper ca la final, atunci cînd se va trage linie, toată lumea să aibă motive de mulţumire.
 

Continuarea in Kicker Sport Magazin 51 de luni, 5 februarie 2007.

Stiri recente

FCSB anunţă că azi vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul cu PAOK, din Liga Europa. Preţurile tichetelor

FCSB a anunţat că biletele pentru partida cu echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic, din play-off-ul Ligii Europa, vor...