EUROPA LEAGUE/ Jol nu o subestimeaza pe Poli

Antrenorul lui Ajax Amsterdam, Martin Jol, nu îşi subestimează adversarul din grupele Ligii Europa de joi seară, analizând-o foarte atent pe Timişoara.

“Trebuie să ţinem cont că Timişoara este o echipă puternică şi periculoasă. Altfel, nu l-ar fi eliminat pe Şahtior Doneţk, un club care, cu puţine luni înainte, câştigase Cupa UEFA”, a spus Jol pentru cotidianul AD Sportwereld.

Jol se mai teme şi de forţa pe care echipa bănăţeană o are la meciurile de pe teren străin. “În deplasările europene, Timişoara este aproape imposibil de bătut de către echipa gazdă. În plus, în cele câteva acţiuni pe care le poartă pe contraatac, lovesc direct”, spune antrenorul lăncierilor, citat de site-ul ajaxlife.nl.

“Trebuie să jucăm concentraţi, să nu cădem în cursa lor şi să nu le oferim posibilităţi de contraatac. Nu uitaţi că fotbalul românesc este în creştere. În top se găsesc din ce în ce mai multe echipe, nu doar cele din Bucureşti. Timişoara se află printre echipele care atacă topul.”

În ceea ce priveşte propria echipă, antrenorul batavilor nu se va putea baza pe Eyong Enoh, Gabri şi Mitchell Donald, iar pentru a acoperi “găurile” de la mijlocul terenului, Jol are posibilitatea de a-i folosi pe Vurnon Anita sau pe Siem de Jong.

Echipa probabilă a lui Ajax Amsterdam pentru meciul cu Timişoara: Stekelenburg (portar); Van der Wiel, Alderweireld, Vertonghen, Emanuelson (fundaşi); Bakircioglu, De Zeeuw, De Jong,Aissati (mijlocaşi); Suarez, Cvitanich (atacanţi).

Stiri recente

Trăiește bucuria victoriei, cu pariuri online pe sporturile preferate

Din tribune, din fața televizorului sau cu ochii-n ecranul telefonului - oriunde te-ai afla ești un suporter înflăcărat al...