EDITORIAL TEODOR BURNAR/ Revolutia din Noiembrie

Documentele pe care profesorul Bucur a avut amabilitatea să ni le furnizeze aruncă o lumină nouă atât asupra fotbalului de „ieri”, cât şi asupra a ceea ce unii ar numi megalomania lui Ceauşescu, iar alţii, mai nostalgici, spiritul lui… multilateral dezvoltat.

Deşi istoria l-a retrogradat acum douăzeci de ani, ca să ne exprimăm în termeni fotbalistici, Ceauşescu rămâne o prezenţă cât se poate de cotidiană în România anului 2009. Sigur, emisiunile „culturale” despre Magda şi Tolea îi ameninţă supremaţia, dar „mitul” Ceauşescu continuă să producă nenumărate show-uri tv, documentare, articole de presă, ba chiar creaţii artistice.

Nici fotbalul mioritic n-a scăpat de fantasma conducătorului iubit. Discuţia pensionarilor din Cişmigiu despre Steaua 86-89 se prelungeşte în birourile mai-marilor din fotbalul românesc, ciocoi vechi sau noi, unii născuţi, alţii făcuţi de sistemul lui Ceauşescu, în special de colapsul său în decembrie 89.

În timp ce unul dintre aceştia, poreclit de o presă naivă şi cam ne-sportivă Mitică de la Ligă, deapănă amintiri despre „enciclopedia de fotbal Ceauşescu”, la lumină ies file de trecut autentice. Cu două luni înainte de momentul 0, Ceauşescu era jenat de prestaţia naţionalei şi trimitea săgeţi către „miliţienii” care, când nu puteau aplica legea lui Om în faţa arbitrilor, reinterpretau legea arestului.

Şi-ar fi dus „Ceaşcă” la îndeplinire planul incredibil de a desfiinţa Steaua şi Dinamo, dacă România gafa şi în retur, ratând astfel Cupa Mondială? Pentru românul din 2009, ancorat în semi-democraţie, pare de neconceput. În 1989 însă (ce ironie, ca şi azi), România era ţara tuturor posibilităţilor negative.

Totuşi, atunci ca şi acum, opiumul pentru popor era fotbalul. Şi printr-un efort de imaginaţie, putem specula că în eventualitatea unei asemenea măsuri, Revoluţia s-ar fi devansat, în noiembrie.

Teodor Burnar