CUPA ROMANIEI-TIMISOREANA/ Finala anti-depresiva

Meciul care trage cortina peste sezonul intern se dispută sâmbătă, în oraşul lui Brâncuşi, Târgu Jiu. Este o locaţie insolită pentru finala competiţiei, în care se înfruntă deţinătoarea trofeului, CFR Cluj, şi FC Timişoara. Pentru ambele formaţii, câştigarea Cupei ar reprezenta anti-depresivul perfect, un premiu de consolare după o stagiune sub aşteptări

Finala Cupei României are toate ingredientele pentru a atrage microbiştii atât la stadion, cât şi în faţa televizoarelor. Chiar dacă nu aşa au stat lucrurile în fazele anterioare (din fericire, din ediţia viitoare se va renunţa la terenul neutru), o fi nală rămâne o fi nală, iar prezenţa în ultimul act a două fruntaşe din campionat garantează că vom avea parte de un fotbal plăcut ochiului. Atât Timişoara cât şi Clujul ne-au arătat că sunt capabile de spectacol, iar prestaţia lor din semifi nale este poate cea mai bună dovadă. Tony & Co. s-au debarasat de FC Vaslui cu 2-0, în timp ce bănăţenii au trecut la galop de haita şchioapă a lui Dinamo, scor 4-1.

Velcea, norocos a doua oară?

Între timp însă, apele s-au tulburat pe Bega, unde Marian Iancu l-a destituit pe antrenorul principal Gabi Balint după eşecul suferit în faţa Unirii Urziceni, care a trimis titlul în Bărăgan. În locul lui “Pele” a fost instalat temporar Valentin Velcea, cel care, interesant amănunt, a mai condus Timişoara într-o fi nală de Cupă în 2007, pierdută pe “Dan Păltinişanu” în faţa Rapidului, 0-2.

În sens opus, în vestiarul Clujului stabilitatea dă certitudine şi face minuni pentru atmosferă. Contractul tehnicianului Antonio Conceicao a fost prelungit cu doi ani de zile, semn că ofi cialii din Gruia apreciază metodele portughezului.

Cireaşa de pe prăjitură

În sezonul care se încheie sâmbătă, Urziceniul a înhăţat tortul, Dinamo a rămas cu buza umfl ată, iar Timişoara şi CFR Cluj, deşi aveau ambiţii mai mari, trebuie să se mulţumescă cu o cireaşă mai mică. Este clar că pentru nici una dintre ele, Cupa nu a fost obiectivul prioritar în actuala stagiune. Totuşi, atunci când se va trage linie, sâmbătă noaptea, acest trofeu adesea subevaluat va cântări greu. Altfel, fi nala va fi arbitrată de centralul Cristi Balaj, ajutat la cele două tuşe de Aurel Oniţa şi Cristian Nica.

“Nu avem voie să ratăm Cupa, după ce am ratat titlul”
Dan Alexa (căpitan FC Timişoara)

Stiri recente

Ronaldo, fair-play la un meci din Liga Campionilor Asiei, când i-a cerut arbitrului să nu îi acorde un penalty – VIDEO

https://twitter.com/i/status/1729207633113153911 Cristiano Ronaldo (Al-Nassr) a fost fair-play la meciul din Liga Campionilor Asiei şi i-a semnalat arbitrului că nu trebuie...