CSM București, dezlănțuită în Liga Campionilor la handbal feminin

Vicecampioana en-titre la handbal feminin, CSM Bucureşti, a învins duminică, în deplasare, formaţia Brest Bretagne Handball, scor 33-26 (17-13), în al doilea meci din grupa A a Ligii Campionilor.

Principalele marcatoare pentru CSM Bucureşti au fost Omoregie 6 goluri, Dembele, Aune, Pintea şi Zaadi, câte 4, iar pentru gazde s-a remarcat Jaukovic, cu 7 reuşite.

Evoluţia CSM Bucureşti a fost curajoasă, în condiţiile în care a adunat oboseală în deplasarea de peste 12 ore, echipa fiind nevoită să parcurgă, după zborul Bucureşti – Paris, circa 600 km cu autocarul, pe traseul Paris – Brest, din cauza unei greve a transportatorilor aerieni francezi.

Duminică s-au mai jucat meciurile Krim Ljubljana – Vipers 21-27 şi SG BBM Bietigheim – FTC Budapesta 40-20, ultimul al rundei fiind între Odense – DHK Banik Most.

În meciul de debut din grupa A, CSM Bucureşti a învins pe Krim Ljubljana, cu 30-28, astfel că are maximum de puncte, 4, după două etape.

Stiri recente

România s-a calificat în grupele principale ale Campionatului Mondial, după victoria cu Serbia

Naţionala de handbal feminin a României a învins, la Herning, în grupa E, reprezentativa Serbiei, scor 37-28 (19-13) şi...