Copiii sub 14 ani, intrare gratis la meciul România – Elveția din preliminariile EURO 2024

Biletele pentru meciul cu Elveţia se pun în vânzare luni, iar copiii sub 14 ani au acces gratuit, arată frf.ro. Partida e marți, 21.11.2023, ora 21:45.

„Drumul tricolorilor spre EURO 2024 se încheie în luna noiembrie, cu Elveția, pe Arena Națională, partidă la finalul căreia am putea sărbători calificarea la turneul final.

Biletele pentru meciul cu Elveția vor fi disponibile online, începând de luni, 23 octombrie, ora 12:00, pe site-ul bilete.frf.ro, dar și în aplicația Fan Arena by FRF. Descarcă aplicația din App Store (iOS) sau Google Play (Android), creează-ți cont (sau folosește un cont FRF.tv deja existent ca să te loghezi) și poți cumpăra bilete la meciul României din preliminariile EURO 2024, cu Elveția. Dacă ai deja aplicația mobilă Fan Arena by FRF în telefon, asigură-te că ai actualizat ultima versiune.

Prețuri bilete:
35 lei – Peluze
60 lei – Tribune
300 lei – VIP albastru
500 lei – VIP roșu
Copiii au acces gratuit în cele două tribune

Ca urmare a prezenței numeroase a copiilor pe Arena Națională, la meciul cu Andorra, în semn de mulțumire pentru atmosfera creată de copii și comportamentul acestora, Federația Română de Fotbal va extinde sectorul Family Zone pentru întreaga capacitate a celor două tribune. Astfel, copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit la ambele tribune, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii. Datele copiilor trebuie, de asemenea, să fie introduse în comandă pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero. Pentru ca un copil să beneficieze bilet, e necesară prezența a cel puțin unui adult și se pot comanda maximum 5 bilete!

Biletele vor fi livrate în format digital, la adresa de mail înregistrată, după data de 5 noiembrie 2023!” arată comunicatul FRF.

Stiri recente

Cu cine va juca Gabriela Ruse în primul tur la WTA 1000 Miami Open

Gabriela Ruse, locul 102 WTA, venită din calificări, şi-a aflat adversara de pe tabloul principal al turneului de categorie...