Baschet 3×3: Cehia și Lituania au dominat Liga Națiunilor de la București

Șase echipe naționale, trei zile de competiție și o miză mare: calificarea la finala mondială a Ligii Națiunilor. Cehia la masculin și Lituania la feminin au fost echipele care au dominat FIBA 3×3 Nations League – Conferința U21, Europa de Est, organizat pe esplanada Veranda Mall și co-finanțat de către Primăria Sectorului 2 București, care s-a disputat de vineri până duminică.

Lidere în clasamentele generale după etapa de luna trecută de la Kaunas, Lituania, echipele Cehiei și Lituaniei și-au menținut avantajul și în urma turneului de la București și au reușit să obțină biletele pentru marea finală, care în acest an va avea loc tot în România, la Constanța, între 14 și 16 septembrie.

Cehul Martin Svoboda a fost de neoprit și și-a condus echipa către opt victorii în cele nouă partide disputate la București. Svoboda a fost principalul marcator al turneului și a fost premiat cu un ceas Tissot, cronometrorul oficial al competiției.

La feminin, premiul de cea mai bună marcatoare i-a revenit lituaniencei Brigita Sinickaitė. Balticele au cedat o singură dată în cele trei zile la București, în fața Cehiei.

Liga Națiunilor este o competiție de dezvoltare a viitoarelor staruri de la Jocurile Olimpice și Campionatele Mondiale în care anul acesta s-au înscris un număr record de 57 de țări, ale căror echipe au fost distribuite în 11 conferințe pe întreg cuprinsul globului.

Naționalele de U21 ale României au încheiat evenimentul de la București fără nicio victorie. România este calificată la finala de la Constanța cu ambele naționale de sub 23 de ani.

Promovarea sportului în aer liber și a activităților fizice în mediul urban este una dintre principalele caracteristici ale baschetului 3×3, disciplină olimpică începând cu ediția Tokyo 2020.

Evenimentul de la București a atras aproape 1000 de spectatori în cele trei zile de competiției pe terenul amenajat pe esplanada Veranda Mall, iar cei prezenți au putut participa la concursuri specifice baschetului.

Turneul a fost deschis în mod oficial în prima zi a competiției de către Carmen Tocală, președintele Federației Române de Baschet și membru în FIBA Central Board care i-a înmânat mingea oficială de baschet 3×3 și maioul competiției primarului Sectorului 2, Radu Nicolae Mihaiu. La ceremonie au mai participat Alexandra Elena Chirilă, viceprimar al Sectorului 2 și Maria Crăciun, center manager Veranda Mall.

Etapa de la București a Ligii Națiunilor a fost transmisă în direct la nivel global prin intermediul canalului de YouTube al Federației Internaționale de Baschet și a avut peste 25.000 de urmăritori.

Proiectul FIBA 3×3 Nations League Triple Stop – conferinta U21 Europa de Est a fost organizat de către ACS Sport Promotion sub marca Sport Arena Streetball și co-finanțat de către Primăria Sectorului 2 București. Partenerii evenimentului au fost: Veranda Mall, Nike, Tissot, Horizon, Decathlon, Kiss FM și Federația Română de Baschet. Partener global al evenimentelor FIBA 3×3 Nations League este Wilson.

 

Stiri recente

CFR Cluj e vicecampioana României. Ardelenii au învins Farul cu 5-1

CFR Cluj e noua vicecampioană a României după ce a învins Farul Constanţa, 5-1, în ultima etapă a play-off-ului...