Te asteptam si pe retelel sociale

Fotbal

31 de ani de când Steaua pierdea finala CCE, 0-4 cu AC Milan

Deși este legat de o înfrângere la scor, momentul 24 mai 1989 este ultima reperezentație la vârf a unei echipe de fotbal din România, în cupele europene.
 
Pe Nou Camp, stadionul Barcelonei, echipă în faţa căreia Steaua câştigase CCE în 1986, nimeni nu se aştepta la o diferenţă atât de mare. Mai ales că Steaua defilase până la finală zdrobind la scor Sparta Praga (5-1 şi 2-2), Spartak Moscova (2-1 şi 3-0), IFK Goteborg (0-1 şi 5-1) şi Galatasaray (4-0 şi 1-1).
 
Milan, în schimb, impresionase doar în semifinale, unde a surclasat pe Real Madrid cu 6-1, scor general, după 1-1 şi 5-0. Înainte însă fusese la un pas de eliminare, trecând greu de Steaua Roşie Belgrad, calificare la penaltyuri şi de Werder Bremen, 0-0 şi 1-0.
 
Ce s-a petrecut în finală n-a avut legătură cu nicio teorie, deoarece Milan efectiv a dat de pământ cu Steaua. la pauză era deja 3-0, iar în minutul 47 tabela arăta un neverosmil 4-0, după „dublele” lui Van Basten şi Gullit. Steaua n-a avut nicio ocazie clară, doar Piţurcă ajungând la un moment dat într-o situaţie oarecum favorabilă din care a ratat însă.
 
Fostul selecţioner şi-a amintit ulterior ce s-a petrecut la acel meci. „Noi am fost prea încrezători şi nu am urmat programul normal.După ultimul meci de campionat nu am mai intrat în cantonament, şi asta ne-a costat. Italienii se temeau de noi. Jucasem de două ori cu ei pe «San Siro» şi nu ne bătuseră niciodată. De aceea au intrat foarte concentraţi. Noi, în schimb, am fost relaxaţi, am luat goluri repede şi s-a terminat. Lotul era destul de uzat, unii îmbătrânisem, nu aveam soluţii de rezervă. În mod normal, Lung, Rotariu şi Stoica nu trebuiau să joace atunci, pentru că aveau probleme medicale, dar nu mai aveam jucători pe măsura lor. Dincolo de orice scuză însă, Milan avea o superechipă”, a spus Piţurcă.
 
Gică Hagi, care a fost al treilea marcator al competiţiei în acel sezon, a avut o explicaţie similară: „Ni se ceruse să luăm totul. Campionatul, Cupa şi CCE. Lotul era subţire numeric. Am dus greul în 12-13 fotbalişti şi nu am mai rezistat la finală”. Steaua nu l-a avut atunci în finală pe Ilie Dumitrescu, care a fost suspendat, iar în locul lui antrenorul Anghel Iordănescu a încercat o mutare surpriză, titularizându-l pe Daniel Minea.
 
AC MIlan – Steaua 4-0 (3-0)
Au marcat: Gullit (18, 39), Van Basten (27, 47)
 
AC Milan: G.Galli – Tassotti, Costacurta (74′ F.Galli), Baresi, Maldini – Colombo, Rijkaard, Ancelotti, Donadoni – Gullit (60′ Virdis), Van Basten. Antrenor: Arrigo Sacchi
 
Steaua: Lung – Dan Petrescu, Iovan, Bumbescu, Ungureanu – Hagi, T. Stoica, Minea, Rotariu (46′ Balint) – Lăcătuş, Piţurcă. Antrenor: Anghel Iordanescu