Victor Hănescu va fi prezent la ediția a IX-a a trofeului ce îi poartă numele

0
208

Victor Hănescu va fi prezent, luni, 31 august, la ora 13.00, la ediția a IX-a a trofeului ce îi poartă numele, de la Tenis Club Curtea de Argeș.  Trofeul Victor Hănescu este o competiţie din circuitul intern al FR Tenis pentru categoriile de vârstă 10-12-14 ani, băieţi şi fete, simplu şi dublu. Turneul este organizat de FR Tenis şi Tenis Club Curtea de Argeş. “Acest trofeu este foarte apropiat de sufletul nostru pentru faptul că Victor Hănescu este cel mai valoros jucător român din ultimii 15 ani și că este extrem de apropiat de orașul nostru. Trofeul Victor Hănescu, care de la an la an a crescut în valoare și calitate, este cel mai important proiect de tenis în care Dr. Oetker România s-a implicat. Sper ca dintre micuții care au evoluat în cele nouă ediții ale acestei competiții să ajungă cât mai mulți să reprezinte România în circuitele internaționale“, a declarat Ioan Cozma, Director General Dr. Oetker Romania.
“Mă bucur că am ajuns să se organizeze cea de-a noua ediție a acestei competițiii. Este o bună șansă pentru copii de a face primul pas spre marea performanță și îmi doresc ca să ajungă cât mai mulți dintre participanți să joace în marile circuite internaționale. Am certitudinea că vom urmări la Curtea de Argeș un tenis de calitate”, a declarat Victor Hanescu. Sponsorul principal al evenimentului este Dr.Oetker. Ediția 2015 se bucură de sprijinul sponsorilor: Karcher, Steinel, Râureni, Consiliul Local Curtea de Argeş, Posada, Consiliul Judeţean Argeş, Păstrăvăria Brătioara, Lupa GPS, Vodafone si Angelli. Parteneri media: Radio Argeș Expres si Ziarul Argeș Expres. Promotorul turneului este SCG-Smart Corporation Group. Dr. Oetker are o tradiție de peste 120 de ani pe plan internațional, iar în România activează de peste 16 ani. Astăzi, Dr. Oetker România ocupă, cu cele peste 230 produse, poziția de lider de piață pe toate categoriile sale: ingrediente pentru prăjituri, deserturi pudră, conservanți pentru legume și fructe, pizza & snack-uri congelate.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here