Vanatorii de functii

0
88

O circulară a Comitetului Internaţional Olimpic interzice implicarea factorului politic în mişcarea sportivă.
O altă zicală însă, des întîlnită la noi, afirmă că orice regulă este făcută pentru a fi încălcată…
Sportul a atras mereu ca un magnet masele, iar oportuniştii au văzut în acest lucru şansa de a se afirma pe plan politic sau financiar. Vom trece în revistă împreună nişte oameni de afaceri şi politicieni care şi-au legat numele de conducerea unor organizaţii sportive. Puţini dintre voi cunoaşteţi probabil că Ludovic Orban este preşedintele FR Bridge, Viorel Cataramă este vicepreşedintele FR Golf sau că primarul sectorului 6, Cristian Poteraş, conduce destinele Federaţiei Române de Lupte. Nu ne vom opri însă atenţia asupra lor, ci asupra unor conexiuni ceva mai inedite şi pline de suprize.

Paharnicul şef

Cine nu îl cunoaşte pe Viorel Păunescu? A fost primul preşedinte civil al clubului de fotbal Steaua şi are împreună cu fraţii săi o avere de cîteva sute de milioane. Fost şef de sală al barului Melody, unde înainte de Revoluţie se perindau vedetele sportului românesc şi privilegiaţii regimului ceauşist, Viorel Păunescu este nelipsit de la galele festive ale sportului. Pe multe chiar le şi organizează la hotelurile sale şi nu ratează niciodată ocazia de a primi cîte o diplomă de onoare pentru măslinele şi miciile atenţii… pardon, serviciile aduse sportului în cauză.
Bună strategie, trebuie să recunoaştem, iar ultima ispravă este chiar notabilă. După ce a înotat prin apele învolburate ale fotbalului nostru, Nea Viorel a reuşit un salt spectaculos peste platforma electorală şi a aterizat în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Nataţie.

Tractoraşe, motoraşe, avionaşe…

Unii confundă modelismul cu parada unor fete îmbrăcate sumar pe la diverse evenimente mondene. Nimic mai fals, modelismul e un sport care ne-a adus peste 200 de medalii la competiţiile internaţionale de profil şi se ocupă cu construirea şi mînuirea maşinuţelor, avionaşelor şi bărcuţelor.
Dar cine e şeful aici, la cine oare e telecomanda? Probabil nu aţi ghicit! La Radu Berceanu, fost ministru al Industriei şi Comerţului şi actualmente figură importantă a politicii autohtone.
Nu prea mai avem noi flotă maritimă şi nici aeriană, dar măcar preşedintele FR de Modelism ne-ar putea ajuta cu succes să organizăm, în propria noastră cadă de apartament, nişte concursuri faine între răţuşte de cauciuc şi armada triumfătoare a bărcuţelor sale teleghidate…

Fluturaşul Copos

Om de afaceri şi politician, finanţatorul Rapidului este unul dintre cele mai mediatizate şi controversate personaje post-revoluţionare. A ajuns în Giuleşti în 1992 din postura de sponsor, furnizînd dulciuri pentru întîlnirile de protocol ale clubului. De aici povestea de dragoste cu năbădăi între primul cofetar al ţării şi gruparea alb-vişinie, o cunoaşteţi probabil…
Parcurgînd firul istoriei ne întoarcem însă cu un an în urmă şi, surpriză: îl găsim pe George Copos într-o postură inedită, aceea de preşedinte al Federaţiei de badminton.
îţi trebuie cu siguranţă o imaginaţie bogată să ţi-l imaginezi pe finanţatorul Rapidului zburdînd de zor după nărăvaşul fluturaş. Idila a durat doar un an şi am putea spune că a fost spre norocul lui George Copos.
Anul trecut, fluturaşii fabricaţi din pene de gîscă s-au scumpit din cauza gripei aviare şi cu emoţie ne-am putea gîndi ce reacţie ar fi putut avea proverbialul arici din buzunarul lui Copos la auzul acestei veşti…
De unde totuşi pasiunea pentru badminton?
Ne întoarcem în negura timpului şi, în 1987, îl găsim pe Copos invitat la Universiada de la Seul din Coreea de Sud.
în ţară, Copos deţinea la vremea respectivă funcţia de şef al comisiei sociale din UASCR (Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România – ce denumire nostalgică!).
Goana după funcţii nu s-a oprit aici. Din postura de reprezentant al României la Internaţionala Sportului Universitar, Copos îl cunoaşte îndeaproape de Primo Nebiolo, figură legendară a olimpismului şi preşedinte al federaţiei internaţionale de atletism în perioada 1981-1999.
Cu aşa prieteni de renume, nu e greu de înţeles cum actualul finanţator al Rapidului a ocupat în perioada 1995-2004 funcţia de vicepreşedinte al federaţiei române de specialitate şi a fost pentru aproape un deceniu membru al Comitetului Olimpic Român.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here