Vali Moraru: Obsesia microfonului

0
52

Uneori visele din copilărie se îndeplinesc peste ani. Este cazul şi lui Vali Moraru. în prezent este comentator la TV Sport, dar legătura cu mass-media sportivă este una mult mai veche: “Ţin minte că jucam fotbal cu nasturi pe masa de călcat a mamei. Eu eram şi antrenor, şi arbitru, dar şi comentator. Mă înregistram şi mă ascultam după aceea, să văd cum sună”.

Reporter: îţi aduce aminte de primul meci comentat?
V. M.: Cu siguranţă, aşa ceva nu se uită. Era o partidă Steaua – Craiova, eram trei comentatori, unul vorbea, iar ceilalţi doi spărgeau seminţe! După aceea am făcut şi prima emisiune de studio, unde l-am avut invitat pe Ioan Chirilă.

Reporter: Privind retrospectiv la cariera ta, regreţi ceva?
V.M.: în ziua cînd am văzut prima emisie PRO TV, pe 1 decembrie 95, eram în armată, dar mi-am dat seama că e locul unde trebuie să ajung. Şi am ajuns în iulie ’96, am prezentat ştirile PRO TV aproape doi ani, dar cînd am prins o oportunitate m-am mutat la sport. Din punct de vedere profesional, au urmat cei mai frumoşi trei ani!
Despre regrete… ar fi trebuit probabil să mă preocup mai mult de obţinerea unei burse afară, mi-ar fi plăcut să văd cum se lucrează în străinătate. Cea mai frumoasă amintire o am de la Cupa Mondială din 1998, o experienţă incredibilă… suporteri, atmosferă, chiar şi gaze lacrimogene pe Champs-Elysee…

Reporter: Cît contează talentul în meseria de comentator şi cît informarea riguroasă înainte de meci?
V.M.: E jumi-juma! Sînt meciuri pe care poţi să le faci doar din talent, dar nu cred că e vreun meci pe care să-l poţi comenta doar cu o documentare beton. E ca la fotbalişti. Poţi să înveţi cît vrei, dacă nu ai şi puţin talent e cam degeaba. Cred că cel mai important este să “simţi” meciul, să fii parte din el, ca şi cum ai fi pe stadion, chiar pe teren.

Reporter: Ce stil ar trebui să abordeze un comentator la microfon?
V.M.: Cînd mă uit la un meci vreau cîteva lucruri: să simt că sînt respectat ca telespectator, să simt că omul de la microfon pricepe ce se întîmplă, să obţin informaţie complementară la imagine, să ştiu cine e la minge şi să aud o opinie argumentată. Mi se întîmplă foarte rar, de multe ori nu mi se întîmplă nici cînd comentez eu!

Reporter: îţi aduci aminte de vreo “chiflă” pe care ai făcut-o?
V.M.: Cu siguranţă au fost destule, dar nu le mai ţin minte. Serios! Dacă sînt “grele”, mi le reproşez cîteva zile după ce le comit, dar după aia le uit. Dacă sînt haioase, la fel, rîd de ele cîteva zile şi iar le uit. în fiecare zi ai de dat un examen. A doua zi, te uiţi pe audienţe şi ştii dacă l-ai trecut sau nu.

Reporter: Cum reacţionezi la criticile colegilor şi ale telespectatorilor?
V.M.: Cînd cineva mă critică trebuie să fie foarte bine pregătit cu argumentele, pentru că altfel nu-l bag în seamă. Chiar sînt cel mai mare critic al meu. Dacă şefu nu se uită la o emisiune de-a mea şi mă sună după aceea să mă întrebe cum a fost, ştie că va avea de la mine o opinie obiectivă. Uneori enervant de obiectivă, că poate mai aşteaptă şi el să-i zic că totul a mers ceas…

Reporter: Te-ai gîndit cît timp vei continua în meseria asta?
V.M: Cîteodată mă gîndesc că în ritmul acesta nu prea am cum să apuc pensia. Dar nu prea mă pricep la altceva. Plus că şi meseria asta capătă forme noi. Important e să te adaptezi la ele. De exemplu, vreau să-mi deschid cît de curînd un blog pentru că îmi place să scriu. Alteori mă gîndesc ce bine ar fi să mă rup de toata lumea asta dezlănţuită, cu Mitică, Gigi, Naşu’, Pinalti şi toţi ceilalţi. Dar, dacă s-ar întîmpla, cred că-mi va lipsi ceva, iar ceva-ul acesta e deocamdată esenţial pentru mine.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here