Udinese a stopat recordul Interului

0
52

Liderul la zi din Serie A, Internazionale Milano, a pierdut două puncte pe teren propriu după egalul cu Udinese, 1-1, dar se menţine neînvinsă în campionat cu 21 de victorii şi patru egaluri.

în ultimul meci din etapa a 25-a din Italia, Internazionale Milano a primit replica lui Udinese, o echipă cu probleme în clasament dar incomodă pentru orice adversar.

Oaspeţii au deschis surprinzător scorul în minutul 47 prin Obodo, care a finalizat cu o execuţie surprinzătoare o centrare a lui Natali, iar Inter nu a reuşit decât să egaleze în minutul 66 prin argentinianul Hernan Crespo, reluare simplă cu capul din apropiere după o centrare de pe stânga a brazilianului Maxwell.

Inter a început cu Toldo – Maicon, I. Cordoba, Materazzi, Grosso (M. Gonzalez 85) – J. Zanetti, Burdisso, Figo, Solari (Maxwell 61) – Ibrahimovici, Adriano (Crespo 36), în timp ce Udinese a răspuns cu De Sanctis – Coda, Natali, Zapata – Motta (Zapotocny 75), Pinzi, Obodo, Muntari, Dossena – Asamoah (DAgostino 79), Di Natale (Siquiera 70).

în clasamentul din Seria A, Internazionale Milano are 67 de puncte, cu 14 mai mult decât Roma lui Chivu şi cu 22 mai mult decât Palermo. AC Milan este pe locul şase, Fiorentina lui Mutu pe opt, Siena lui Codrea pe 13 şi Ascoli lui Vali Năstase pe ultimul loc.
 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here