Trei români au traversat Deșertul Atacama și Vulcanul Ojos del Salado pe biciclete Pegas

Trei români, Cătălin Neacșu, Mihai Emil Isar și Bogdan Guță, au traversat deșertul Atacama și au escaladat de la malul Oceanului Pacific până la 6000 m altitudine pe pantele celui mai înalt vulcan din lume, Ojos Del Salado (6893 m) pe biciclete Pegas.

peg-13

„A doua parte a expediției s-a încheiat azi, la 6000 m altitudine, pe panta vulcanului Ojos del Salado, pe o vreme absolut infernală, cu vânt de 80 km/h și, la rafala peste 100km/h. Am avut parte de vremea asta timp de 4 zile din cele 6 de când am plecat de la Ocean (0 m altitudine) până la 6000 m. În aceasta etapă am strabatut 351.7 km.
În ultimele 3 zile, am avut parte de temperaturi de până la -10 grade, care, împreună cu vântul foarte puternic le resimțeam cel puțin dublu, motiv pentru care eram îmbrăcați cu absolut toate hainele pe care le aveam la noi. Planul de a ajunge și pe vârf s-a spulberat în momentul în care a început să ningă (sezonul pentru vârf începe peste 1 lună)”, a declarat în exclusivitate Cătălin Neacșu.

peg-2

peg12-2peg12-1

Încălecarea celor trei români pe „înaripatul” Pegas de la începutul lunii octombrie a avut loc la intrarea pe Salar de Uyuni, cea mai mare câmpie de sare din lume, rămasă în urma secării unui lac acum mai bine de 40000 ani. Dupa traversarea acestuia, cei trei au înaintat către Chile printre vulcani, gheizere și alte câmpii de sare la o altitudine medie de 3500 m. Aici au mers prin deșert, nefiind nicio așezare. Și au supus la testul suprem de calitate bicicletele Pegas, prin sare, nisip și drumuri accidentate. Apoi au traversat Chile și totodată deșertul Atacama până la Oceanul Pacific, încheind astfel prima parte a expediției.

peg10

Partea a doua a început tot pe malul Oceanului, unde cei trei au urcat pe bicicletele Pegas de la malul Oceanului până la peste 5000 m altitudine pe pantele celui mai înalt vulcan din lume, Ojos Del Salado (6893 m).

peg15

Deșertul Atacama din America de Sud este cel mai arid loc de pe planetă, unde stațiile meteo nu au înregistrat niciun fel de precipitații de mai bine de 10 ani. Este, în principiu, lipsit de viață și are cele mai mari diferențe de temperatură – în care ziua sunt 30 de grade și noaptea sunt sub zero grade. Lipsa vegetației, a apei și a așezărilor omenești, te duce cu gândul la peisajele selenare. Astfel, traversarea cu bicicletele a deșertului Atacama și cațărarea de la malul Oceanului Pacific până la 5500 m altitudine pe pantele celui mai înalt Vulcan din lume, Ojos Del Salado a reprezentat o mare reușită pentru grupul de temerari români. Și, de asemenea, un test trecut cu brio de bicicletele Pegas Temerar.

peg-16

Cei trei au cucerit până acum Mont Blanc, Kilimanjaro și vârful Ebrus și și-au propus să escaladeze vârful cel mai înalt al fiecărui continent (7 vârfuri din 7 continente).

peg19

Atelierele Pegas și Braiconf vor semna un parteneriat joi, la ParkLake Shopping Center, pentru lansarea colecției de cămăși semnate de cele doua branduri românești cu tradiție.

braiconf-pegas-2

De asemenea, Atelierele Pegas au 15 modele de biciclete pentru adulți și copii, care însumează aproximativ 60 de variante de bicicletă Pegas, luând în calcul paleta de culori disponibilă. Practic, un magazin în sistem franciză Pegas va putea oferi clienților și mai ales fanilor o experiență completă în alegerea bicicletei potrivite, a accesoriilor cu care aceasta poate fi dotată, precum și a hainelor cu care poate fi purtată. De asemenea, Pegas are o gamă de accesorii de peste 1000 de repere, precum și peste 1000 de repere de piese de schimb și de recondiționat.

“Atelierele Pegas au în prezent o gamă complexă de modele și accesorii pentru biciclete și recomandarea tuturor specialiștilor este să dezvoltăm și magazine în sistem de francize. Astfel, lansăm franciza Pegas pentru care este nevoie de achiziții de până la 40.000 lei pentru care putem acorda credit furnizor – cu termen de plată până la 120 de zile, taxa de franciză 0 valabilă pentru înscrierea cu comandă facturată până la 25 decembrie 2016, ca din 2017 – taxa de franciză să coste 5.000 euro. De asemenea, comisionul din cifra de afaceri va fi 0, în condițiile înscrierii comenzilor până la data facturată 25 decembrie 2016, care va crește la 5% din 2017. Mai mult, vom oferi prețuri competitive la achiziția de marfă în funcție de termenul de plată de maximum 120 zile acordat începând de la 20%, ” explică Andrei Botescu, fondatorul Atelierelor Pegas.

peg22

Pentru cei interesați de franciza, există mobilier personalizat indoor și outdoor, materiale de publicitate și marketing, și materiale pe care le pune la dispoziție în mod gratuit, ca stand display biciclete interior și exterior, sugestii / simulări de design pentru magazinele, materiale promoționale precum și producția publicitară necesară lansării campaniilor locale. Mai mult, echipa poate oferi asistență la negocieri pentru publicitatea offline și online locală, inclusiv cofinanțarea campaniilor, în anumite cazuri. În plus, oferim și consultanță pentru a aplica la programul Romania Start Up Plus, unde pentru organizații SRL-D se poate obține până la 40.000 euro nerambursabili.

“Sfătuim viitorii posesori de francize să gândească magazinul de biciclete și accesorii Pegas în combinație cu mici cafenele dedicate persoanelor care practică sporturi urbane și pe care ne dorim să le coagulăm într-o comunitate a oamenilor sănătoși și iubitori de mișcare, dar și de branduri autentice românești,” adaugă Andrei Botescu.

_peg21

Proiectul Pegas s-a născut din pasiune pentru biciclete, pentru identitate urbană și din dorința de a construi un brand puternic românesc. Pe lângă nostalgie, investește în cercetare și dezvoltare de produse noi, cu un design funcțional și un preț competitiv. Până în prezent, peste 13.000 de biciclete din noile colecții au ajuns la clienți din țară și din Europa.

peg20

După patru ani de la relansarea celor mai cunoscute biciclete din anii ‘70-‘80, Atelierele Pegas au adus publicului 15 noi modele special create pentru toată familia. În octombrie 2015 proiectul Pegas a trecut la un nivel superior prin atragerea unui investitor de anvergură. Prin parteneriatul cu Network One Distribution, brandul Pegas își va accelera dezvoltarea la nivel național și internațional. În urmatorii trei ani, Atelierele Pegas țintesc o creștere de zece ori a volumului de biciclete, până la 25.000 de bucăți anual și o cifră de afaceri de 5 milioane de euro.

Stiri recente

Naționala României de polo va debuta împotriva Greciei, la Jocurile Olimpice

Naţionala României de polo va evolua cu echipa Greciei, în primul meci din Grupa A de la Jocurile Olimpice,...