Titanul

0
78

516 de meciuri în Bundesliga, 101 în UEFA Champios League, 86 pentru naţionala Germaniei, cel mai bun portar din lume de trei ori (99, 01 şi 02), primul goalkeeper desemnat cel mai bun jucător la un Campionat Mondial (02), cîştigător al Cupei UEFA şi campion european în 96, cîştigător al Ligii Campionilor şi al Cupei Intercontinentale în 2001, de şapte ori campion al Germaniei cu Bayern Munchen, de cinci ori cîştigător al Cupei Germaniei, vicecampion mondial în 2002, medaliat cu bronz la Cupa Mondială din Germania. Aţi obosit citind? Şi acesta este doar o parte din incredibilul palmares al lui Oliver Kahn, votat al patrulea portar din istoria fotbalului.

Starul de la Bayern Munchen vorbeşte în exclusivitate pentru kicker despre cariera sa impresionantă şi despre meciul, considerat bomba optimilor de finală ale UEFA Champions League, împotriva celor de la Real Madrid

kicker: Felicitări pentru cele peste 100 de meciuri disputate în UEFA Champions League. Cum se simte Oliver Kahn la acest jubileu, mai ales dacă are în vedere faptul că numai cinci jucători au reuşit această performanţă?
Oliver Kahn: Sigur că sînt mîndru! Le-am spus în glumă coechipierilor mei mai tineri că trebuie să fie fericiţi dacă vor reuşi să ajungă la 100 de meciuri disputate în Bundesliga!
kicker: Cît de mare a fost solicitarea fizică şi psihică în toţi aceşti 13 ani?
Kahn: Nu este deloc uşor. Deplasările sînt foarte obositoare, mai mult decît meciurile în sine. De curînd am jucat cu Bayern Munchen la Moscova, unde m-am întrebat dacă nu aş fi avut altceva mai plăcut de făcut decît să suport aglomeraţia, frigul şi poluarea de acolo. Nici nu ştiu cum făceam faţă la aceste deplasări în timpul în care jucam şi pentru naţionala Germaniei.
kicker: Au devenit meciurile din UEFA Champions League o obişnuinţă pentru tine?
Kahn: Nicidecum. Chiar dacă am jucat de 101 ori în această competiţie, partidele din Liga Campionilor au în continuare un farmec deosebit.

“Postul de portar a devenit mult mai dificil în ultimii ani”

kicker: Crezi că pentru unii fotbalişti partidele din UEFA Champions League au devenit mai importante decît cele disputate în tricoul echipei naţionale?
Kahn: Depinde de ce meciuri este vorba. Nimic nu se poate compara cu o partidă jucată la Cupa Mondială! Pe de altă parte, unele meciuri din cadrul preliminariilor sînt mai puţin interesante decît confruntările din Liga Campionilor. Să fim sinceri! Cît de atractivă poate fi o partidă dintre Germania şi San Marino, de exemplu? în schimb, confruntarea dintre Real Madrid şi Bayern, din optimile de finală ale UEFA Champions League, va fi cu mult mai interesantă.
kicker: Cum s-a dezvoltat fotbalul la nivel de cluburi în cei 13 ani de cînd evoluezi în Liga Campionilor?
Kahn: Acum parcă nu se mai joacă aşa de dur. Asta şi pentru că arbitrii sînt mult mai exigenţi şi mai atenţi. Referitor la jocul în sine, nu cred că acesta s-a schimbat foarte mult.  
kicker: A devenit mai dificil postul de portar?
Kahn: Cu siguranţă. Uitaţi-vă cum zboară noile mingi! De curînd am vorbit cu un expert, care face studii în privinţa caracteristicilor baloanelor din ultimii ani. Omul a comparat mingile de golf, tenis, baschet, handbal şi fotbal. Mi-a spus că noua generaţie de mingi de fotbal este deosebită pentru că nu mai are ţesături, şi astfel forţa de frecare cu aerul este mai mică. Asta face ca traiectoria ei să fie imprevizibilă pentru un portar. Mai ales pe un teren umed. Este ca şi cum ar trebui să prinzi un peşte cu mîinile goale!

“Nu ai voie niciodată să-ţi îngropi obiectivele şi visurile”

kicker: Care este ziua pe care nu o poţi uita: 26 mai 1999 sau 23 mai 2001?
Kahn: Amîndouă! în 1999 am pierdut cu 2-1 acea incredibilă finală împotriva celor de la Manchester. în 2001 am triumfat la Milano în faţa Valenciei. Am învăţat din ambele finale. La prima, am simţit pe propria piele cît de necruţător şi dureros poate fi fotbalul, primind două goluri în minutulele 91 şi 92. Finala cîştigată doi ani mai tîrziu mi-a arătat faptul că nu ai voie niciodată să-ţi îngropi obiectivele şi visurile!
kicker: Deci 2001 a fost corectura logică a “tragediei” din 1999?
Kahn: A fost ceva tipic pentru cariera mea. După înfrîngeri dureroase au urmat cele mai mari victorii! Este ipotetic să mă gîndesc ce s-ar fi putut întîmpla la Cupa Mondială din acest an, după finala pierdută cu 2-0 în faţa Braziliei la turneul final din Asia din 2002. Cine ştie ce s-ar fi întimplat dacă aş fi jucat eu în poarta naţionalei?!
kicker: înţeleg că încă te mai preocupă faptul că ai pierdut postul de titular înaintea Cupei Mondiale.
Kahn: Bineînţeles. Cum spuneam şi mai devreme, dacă fac o retrospectivă a carierei mele, cred că după finala pierdută în 2002 ar fi urmat un triumf în Germania.
kicker: Ţi-a fost vreodată frică?
Kahn: Este firesc şi omenesc să ai un asemenea sentiment.
kicker: Cum s-a manifestat această frică?
Kahn: Există meciuri în care ai impresia că nimic nu este în ordine. Gazonul este prea umed, nocturna prea puternică sau mingea prea dezumflată. însă cu timpul înveţi să nu mai bagi în seamă astfel de gînduri. Am ajuns la un asemenea grad de experienţă încît pot să mă concentrez la maximum în timpul unui meci şi nu am timp nici măcar o secundă să mă gîndesc la altceva.

“A venit timpul ca cei de la Real să-şi amintească de «bestia negra», cum este numită Bayern în Spania”

kicker: Care este parada de care îţi aminteşti cu plăcere?
Kahn: Una ar fi de la un meci cu Glasgow Rangers, disputat la Munchen. Un jucător advers şutează din voleu de la şapte metri, nu mai văd mingea, ridic din instinct mîna stîngă, mingea se loveşte de mînă, loveşte transversala şi iese în afara terenului. A fost una dintre cele mai spectaculoase parade ale mele.
kicker: Ai vrea să rejoci vreun meci?
Kahn: Sigur că da! Mai ales din UEFA Champions League. Finala cu Manchester din 1999, semifinala de la Kiev din acelaşi an sau acea pardidă nenorocită cu Real Madrid din februarie 2004. Atunci am făcut o mare gafă, pe care n-am să mi-o iert niciodată! Roberto Carlos a şutat de la peste 30 de metri, iar eu am lăsat mingea să treacă în poartă pe sub mine.
kicker: Ai amintit de Real Madrid. La primăvară, Bayern se va confrunta din nou cu galacticii în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Kahn: Meciurile cu Real reprezintă ceva deosebit pentru mine. îmi amintesc cum, pe vremea cînd juca Zinedine Zidane, vedeam jocul din poartă şi, cu toate că le eram adversar, nu puteam să nu admir fotbalul practicat atunci de galactici. Ronaldo, Roberto Carlos, Raul, Beckham şi Zidane jucau aproape perfect. La primăvară va fi însă altceva. A venit timpul ca cei de la Real să-şi amintească de “bestia negra”, cum este numită Bayern în Spania

“în Germania există credinţa că va veni un megastar de pe Planeta X şi că acela va rezolva totul!”

kicker: Cum vezi şansele pentru Bayern de a cîştiga din nou UEFA Champions League?
Kahn: Fiecare echipă care a ajuns în optimile de finală are şansa ei.
kicker: Karl-Heinz Rummmenige, preşedintele consiliului de administraţie de la Bayern Munchen, a afirmat că nu vede nici o echipă din Bundesliga capabilă să cîştige Liga Campionilor în următorii zece ani.
Kahn: Eu sînt mai optimist. Vă dau un exemplu. în 2001, Bayern nu avea nici un superstar în echipă şi a cîştigat titlul! Sigur că trebuie să ai jucători valoroşi pentru a reuşi o asemena performanţă, dar şi mai importante sînt disciplina şi voinţa.
kicker: La Munchen se vorbeşte despre achiziţionarea unui jucător de 30 de milioane de euro. V-ar ajuta un asemenea fotbalist?
Kahn: în Germania există credinţa că va veni un megastar de pe Planeta X şi că acela va rezolva totul! Toata lumea spune că în Italia, Spania sau Anglia joacă extratereştri. Ce garanţie îţi dă o investiţie de 30 de milioane? Cît a cheltuit Chelsea în ultimii ani şi de cîte ori a cîştigat Liga Campionilor? Nu este aşa de simplu. Chiar şi cînd cumperi un fotbalist pentru care plăteşti zeci de milioane de euro, acesta nu poate face nimic, dacă echipa în sine nu funcţionează!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here