Tineretul lui Sandoi a învins Irlanda de Nord

0
72

Într-un meci de verificare înaintea unei noi campanii de calificări, selecţionata de tineret a României a învins cu 2-0 echipa similară a Irlandei de Nord într-un joc disputat la Piteşti.

Tineretul României va începe în acest an o nouă campanie de calificare iar elevii antrenorului Emil Săndoi au posibilitatea să se încălzească în două partide de verificare contra Irlandei de Nord şi Polonia.

Astăzi, în primul joc din cele două, la Piteşti, România a învins formaţia nord-irlandeză cu 2-0, goluri marcate de Bogdan Stancu în minutul 2, reluare din apropiere după un penalty ratat de Chiacu, şi Tincu în minutul 81, şut în forţă, fără speranţe pentru portarul advers.

România a jucat cu Pantilimon – Ducu Ninu (Cordoş), Scarlatache (Gârlă), Scutaru, Mardare – Chiacu (Pălimaru), Ropotan, Cr. Tănase (Păcuraru), V. Simion (Tincu) – Keşeru (Predescu), B. Stancu (R. Neagu).

Miercuri, în al doilea meci de verificare, selecţionata de tineret a României joacă la Mogoşoaia împotriva echipei similare a Poloniei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here