Tenis: Daniela Hantuchova, invingatoare la Indian Wells

0
70

Turneul feminin de tenis de la Indian Wells a fost câştigat de slovaca Daniela Hantuchova (foto), favorita numărul 14 impunându-se clar în finala cu rusoaica Svetlana Kuzneţova, 6-3, 6-4.

Deşi pornea cu prima şansă în finala de la Indian Wells datorită faptului că a fost favorita numărul doi a turneului american, rusoaica Svetlana Kuzneţova nu a reuşit să repete evoluţiile excelente din meciurile cu Nicole Vaidisova, Ai Sugyama sau Elena Likhovţeva, şi a trebuit să se recunoască învinsă de slovaca Daniela Hantuchova.

Cap de serie numărul 14, Hantuchova a arătat o excelentă revenire de formă după o lungă perioadă de rezultate mai slabe iar pentru titlul cucerit la Indian Wells le-a învins, în afară de Kuzneţova, şi pe Li Na, Shahar Peer, Martina Hingis sau Francesca Schiavone.

Primul finalist din turneul masculin este spaniolul Rafael Nadal, cap de serie numărul doi, cel care l-a învins clar în semifinale pe favoritul numărul trei şi favoritul publicului, americanul Andy Roddick, scor 6-3, 6-4.

După ce a trecut de Roddick, Juan Ignacio Chela, Juan Carlos Ferrero; Fernando Verdasco sau Arnaud Clement, Nadal va juca în finală cu învingătorul dintre sârbul Novak Djokovic, cap de serie numărul 12, şi britanicul Andy Murray, favorit numărul 13, a doua semifinală de la Indian Wells urmând a avea loc duminică dimineaţă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here