Surpriza in Banat

0
91

Lanternă roşie după primele etape, bancarii au puţine partide de care îşi pot aminti cu plăcere. Egalul obţinut cu Poli, chiar la Timişoara, în etapa a XI-a, este vîrful de lance în această selectă listă. Bucureştenii au condus pînă în ultimele minute în Banat, antrenor la Poli fiind chiar Sorin Cîrţu. Pînă la urmă, golul lui Herea din minutul 77 nu s-a dovedit suficient pentru a aduce trei puncte în Cotroceni. McKain a egalat pentru Poli în minutul 88. Chiar dacă nu au cîştigat, bancarii au etalat în acea partidă un fotbal mdern şi au dominat jocul din punct de vedere tactic, postură în care s-au regăsit foarte rar de-a lungul primelor 19 etape.

Demolaţi în Ghencea

Dintr-un şir considerabil de insuccese, cel mai usturător a fost, fără doar şi poate, acel 0-6 înregistrat de bancari pe terenul Stelei. Campionii le-au administrat o adevărată corecţie bancarilor, lăsînd impresia că pot puncta oricînd îşi doresc să o facă. Singurul merit pe care l-au avut jucătorii Naţionalului pe Ghencea a fost că au reuşit să le ridice moralul cîtorva dintre fotbaliştii roş-albaştrilor. Thereau a prins o zi de graţie şi a punctat de trei ori, Cristocea şi Rădoi au înscris şi ei la revenirea după accidentări, iar Stelian Stancu a marcat primul lui gol în tricoul Stelei. De referinţă rămîne momentul în care Stanev şi Panc, altfel coechipieri, s-au luat la palme în timpul meciului, fiind despărţiţi de Thereau. La acel meci, pe banca Naţionalului era Jean Vlădoiu, fostul jucător al Stelei fiind nevoit să plece cu capul plecat din Ghencea.

Deşi Naţionalul se află într-o situaţie foarte delicată, preşedintele bancarilor, Constantin Iacov, are mare încredere în Sorin Cîrţu şi în lotul de jucători pe care acesta îl are la dispoziţie

“îmi reproşez că l-am pus pe Dună antrenor”

Reporter: Care sînt motivele care au condus la această situaţie grea în care se află FC Naţional?
Constantin Iacov: Am făcut o mare greşeală în vară, cînd l-am pus pe Marin Dună antrenor. A fost o decizie pripită din partea mea, care a condus la această situaţie nefericită.

Reporter: Nici Vlădoiu nu a avut rezultate prea bune.

Continuarea in Sport Magazin powered by kicker numarul 48, care apare pe piata incepand de luni, 15 ianuarie. 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here