Suporterul care l-a lovit pe Juande Ramos a fost retinut

0
60

Un abonat al clubului spaniol Real Betis, în vârstă de 30 de ani, a fost pus sub acuzare, marţi, de către poliţie, după ce l-a lovit cu o sticlă în cap pe antrenorul lui FC Sevilla, Juande Ramos.

Suporterul a aruncat cu un recipient de plastic plin cu apă spre teren şi l-a lovit în cap pe antrenorul lui FC Sevilla, Juande Ramos, în timpul partidei dintre Betis şi FC Sevilla din Cupa Spaniei, meci disputat pe terenul lui Betis, la 28 februarie. “Clubul confirmă că persoana reţinută de poliţie este un abonat al lui Betis şi a aruncat cu sticla spre antrenor. De asemenea, abonamentul lui va fi anulat imediat”, se arată pe site-ul oficial al lui Betis.

Partida a fost imediat oprită, la scorul de 1-0 pentru Sevilla, iar antrenorul Ramos a fost transportat la spital, unde a fost internat până a doua zi, dar în urma investigaţilor medicale s-a ajuns la concluzia că nu are leziuni majore în urma loviturii primite. Federaţia Spaniolă de Fotbal a decis suspendarea pentru trei meciuri a stadionului în urma incidentului, iar cele 33 de minute care au mai rămas să se dispute din acest meci se vor juca pe stadionul lui Getafe, cu porţile închise, la 20 martie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here