Superbowl XLII/ New England Patriots – New York Giants

0
47

Pe data de 3 februarie, pe stadionul Universităţii din Phoenix, Glendale, Arizona, se va juca cel de-al XLII-lea Superbowl din istorie. Cel mai urmărit eveniment sportiv anual în Statele Unite, finala NFL, aduce faţă în faţă două echipe diametral opuse: New England Patriots, singura grupare din istorie care a terminat sezonul fără înfrîngere de cînd s-a trecut la sistemul de 16 meciuri, şi New York Giants, o formaţie care înainte de începerea campionatului nu era creditată cu şanse prea mari să prindă nici măcar una dintre cele şase poziţii de play-off. O luptă între David şi Goliat sau, altfel spus, între Eli Manning şi Tom Brady, pe care o vor urmări peste 40% dintre americani

În vara anului 2007, New England Patriots au făcut nişte transferuri excepţionale, Randy Moss, Wes Welker şi Donte Stallworth fi ind aduşi ca wide recie ve-eri pentru quarter back-ul Tom Brady. În defensivă a fost pusă de asemenea o alta cărămidă importantă o dată cu venirea lui Adalius Thomas. Cu toate acestea, San Diego Chargers erau consideraţi principalii favoriţi la titlu, urmaţi de campionii en-titre, Indianapolis Colts. “Patrioţii” erau plasaţi abia pe trei în acest clasament de către specialiştii americani, deoarece, în opinia lor, trebuie mulţi ani pentru ca aceste supervedete să se sincronizeze la cel mai înalt nivel. Nici măcar cele trei trofee Vince Lombardi cîştigate de Patriots la începutul noului mileniu sub comanda lui Bill Belichick, cel care este şi în ziua de azi tehnician la New England, nu i-au făcut pe aceştia să se răzgîndească, şi astfel “Pats” porneau cu şansa a treia.

În tabăra cealaltă, după eliminarea din prima rundă a play-off -ului precedent, Wild Card, cel mai bun jucător din lotul new-york-ezilor, running back-ul Tiki Barber anunţa că se retrage, spunînd că s-a plictisit de fotbal şi că la New York Giants niciodată nu se va face performanţă atît timp cît pe bancă stă un antrenor senil, Tom Coughlin, şi ofensiva este condusă de un quarter back incompetent, Eli Manning, care este folosit titular doar din cauză că are un tată care a scris istorie în NFL, Archie Manning, şi un frate care este cel mai bun playmaker din ligă, Peyton Manning. Fără cel care aducea anual cei mai mulţi yarzi din alergare pentru “giganţi” şi măcinaţi de probleme de lot, New York Giants erau consideraţi o franciză care nu va conta în sezonul 2007/2008 şi care doar printr-o minune ar putea prinde un loc în postsezon. Despre Superbowl nici măcar nu se aducea vreo vorbă în “Big Apple”.

După primele două etape, New England avea două victorii, ambele cu scorul de 38-14, una dintre acestea chiar împotriva celor de la San Diego Chargers, ceea ce a făcut ca americanii să înceapă să vadă în această formaţie un grup redutabil, care va fi foarte greu de învins. La New York, totul era normal, două înfrîngeri din tot atîtea posibile şi o echipă debusolată care se anunţa drept o pretendentă pentru subsolul clasamentului.

Momentul cheie pentru Giants

Dar din acel moment totul s-a schimbat, defensiva “giganţilor” oprindu-i pe cei de la Washington Redskins în ultimele secunde şi reuşind să obţină prima victorie în 2007, 24-17, o fază despre care se spune că a fost momentul cheie în acest sezon pentru new-yorkezi, un moment în care şi-au dat seama că o mentalitate de învingători poate cîntări mai mult decît valoarea.

La Patriots totul a mers ceas, înaintea etapei a noua avînd opt victorii din tot atîtea posibile şi următoarea partidă însemna o deplasare în RCA Dome, casa campionilor NFL, Indianapolis Colts, c a r e erau de asemenea neînvinşi în acel moment. Cu un cuplu Tom Brady – Randy Moss în formă de zile mari, “patrioţii” înving “potcoavele” cu 24-20, şi din acel moment toată lumea a spus clar, doar o minune o mai poate opri pe New England din drumul către Superbowl. Problemele erau altele acum. Vor reuşi Pats să devină prima echipă din istorie care termină sezonul regulat fără înfrîngere? Această performanţă fusese reuşită în 1972 de Miami Dolphins, dar atunci se jucau doar 14 meciuri în sezonul regulat. Iar următoarele necunoscute erau: vor reuşi Tom Brady şi Randy Moss să bată recordurile de pase de touchdown şi touchdown-uri marcate într-un singur sezon deţinute de Peyton Manning, respectiv Jerry Rice? Răspunsurile au venit afirmativ pe linie. Patriots termină cu 16-0, Tom Brady aruncă 50 de pase de touchdown, Randy Moss recepţionează 23, franciza bate recordul de puncte marcate, touchdown-uri înscrise şi yarzi cuceriţi într-un singur sezon. Ziarele din Statele Unite au titrat: “Path to Perfection”.

Debut slab, continuare excelentă

Surprizătoare a fost însă prestaţia “giganţilor”, care, după acele două înfrîngeri din startul sezonului, au cîştigat zece din următoarele 14 jocuri, şase dintre aceste victorii fiind în deplasare. De altfel, New York Giants au fost ultimii care au încercat să împiedice sezonul perfect al celor din Foxborough, dînd o replică în etapa a 17-a şi fiind la un pas de a cîştiga acel meci. Pînă la urmă însă, favoriţii s-au impus cu 38-35 şi Patriots merg în runda a doua a playoff-ului, regulamentul NFL permiţînd primelor două clasate din fiecare conferinţă să avanseze în Divisional Play-offs, în timp ce restul de patru grupări calificate trebuie să mai evolueze într-o rundă preliminară, Wild Card.

Avînd avantajul terenului propriu atît în semifinale, cît şi în finala conferinţei AFC, New England Patriots au trecut fără prea mari probleme, aşa cum era de aşteptat, de Jacksonville Jaguars, cu 31-20, respectiv de San Diego Chargers, cu 21-12. Prima dată, orchestra condusă de Brady a funcţionat perfect, Patriots oferind o demonstraţie de ofensivă, apoi datorită apărării care în meciul cu Chargers a făcut diferenţa, în ciuda celor trei intercepţii aruncate de noul deţinător al recordului de pase de touchdown.

Dallas, eliminată surprinzător

De partea cealaltă, New York Giants, pentru a ajunge în marea finală, aveau nevoie de trei victorii, toate trei în deplasare, pe terenurile cîştigătoarelor de divizie. Primele victime au fost Tampa Bay Buccaneers, cîştigătorii diviziei NFC South, pe care i-au înfrînt cu 24-14. Apoi au urmat Dallas Cowboys, echipă ce a terminat cu cel mai bun record la finalul sezonului regulat în NFC şi care trecuse de două ori în 2007 de New York în meciurile directe. Din 1990, cîştigătoarea conferinţei NFC nu mai pierduse în runda a doua a postsezonului. Scorul final a fost 21-17, graţie unei intercepţii în ultimele secunde a lui R.W. McQuarters, şi americanii începeau să întrebe: “What if?”. Finala conferinţei NFC s-a jucat pe “Lambeau Field” din Green Bay, singurul stadion din NFL care nu este dotat cu scaune şi care a semănat cu o adevărată cutie cu sardele la ora meciului, pe arenă fiind peste 72.000 de spectatori, dintr-un oraş în care populaţia abia depăşeşte 100.000. De asemenea, “Lambeau Field” este considerat de americani cel mai mare avantaj al terenului propriu din toate cele patru sporturi majore din Statele Unite. Au fost -20 de grade Celsius la ora partidei, iar la Green Bay Packers quarter back era Brett Favre, un jucător de 38 de ani, cel mai cunoscut sportiv din SUA după Michael Jordan şi Tiger Woods. Playmaker-ul, care deţine recordurile de pase de touchdown în carieră, yarzi pasaţi, meciuri ca titular şi multe altele, avea de asemenea şi un record de 25-3 la o temperatură de sub 1 grad Celsius. Partida s-a încheiat 20-20 şi astfel a fost nevoie de prelungiri, acolo unde kicker-ul Lawrence Tynes a devenit primul jucător din istorie care reuşeşte o transformare de la peste 40 de yarzi într-o partida de play-off jucată pe această arenă, asta după ce ratase de la distanţe mult mai mici în final, chiar şi de la 37 de yarzi în ultima secundă, un field goal care i-ar fi dus mai devreme pe “giganţi” spre căldura din Arizona. 23-20 şi Giants merg în marea finală. Eli Manning a demonstrat tuturor că a scăpat de complexe şi nu a aruncat nici o intercepţie în postsezon, arătînd întregii lumi că s-a maturizat şi că s-a plictisit să stea în umbra tatălui şi a fratelui mai mare.

Patriots vor să scrie istorie

Astfel, pe 3 februarie, New York Giants vor fi ultimii care vor încerca să îi impiedice pe New England Patriots, care, dacă vor cîştiga, vor rămîne în istorie drept cea mai bună echipă construită vreodată în fotbalul american. Patriots sînt pentru a patra oară aici în ultimii şapte ani, celelalte trei excursii către Superbowl încheindu-se de fiecare dată cu o victorie la trei puncte diferenţă, în 2002, 2003 şi 2005. Giants revin în finala NFL după opt ani de pauză, atunci cînd au pierdut cel de-al XXV-lea Superbowl din istorie în faţa celor de la Baltimore Ravens. Ultima dată cînd “giganţii” au fost încununaţi campioni s-a întîmplat în 1991, cînd au trecut în ultimul act de Buffalo Bills, cu 20-19, acela fiind cel de-al doilea titlu şi ultimul din istoria uneia dintre cele mai longevive francize din NFL. New England a mai jucat de două ori în finală, cu excepţia celor trei partide cîştigate în 1986 şi 1997, dar de fiecare dată au pierdut, întîi în faţa celor de la Chicago Bears, apoi cu Green Bay Packers. De precizat că americanii consideră victoria în anul 2008 drept cîştigarea sezonului 2007, deci ultima dată cînd Giants au cîştigat a fost la capătul sezonului 1990, chiar dacă ultimul act s-a jucat în 1991.

Pînă în 1966, fotbalul american a fost împărţit în două ligi, National Footbal League şi American Football League, prima fiind considerată mai puternică. Apoi, începînd cu sezonul 1966, s-a decis ca echipele care cîştigă cele două ligi să joace o finală pe un teren neutru, care să se numească Superbowl. În 1967 s-a disputat astfel primul Superbowl din istorie, care a pus faţă în faţă Green Bay Packers şi Kansas City Chiefs, un meci ce a avut loc în Los Angeles şi pentru care biletul a costat 7 dolari şi 15 cenţi. Au cîştigat primii, “brînzarii”, cum mai sînt ei cunoscuţi, graţie prestaţiei de excepţie a quarter backului Bart Star, care a reuşit dubla, în sezonul următor fiind din nou omul numărul 1 de la Green Bay în victoria cu Oakland Raiders. În 1969, pentru prima data în istorie o formaţie din AFL a reuşit să se impună în finală, New York Jets provocînd atunci o surpriză de proporţii prin victoria obţinută în faţa celor de la Baltimore Colts. Apoi, în 1970, Kansas City Chiefs au cîştigat, aducînd încă un trofeu pentru AFL după meciul cu Minnesota Vikings, şi astfel s-a decis că cele două ligi sînt relativ egale ca valoare şi s-a format una singură, care s-a numit National Football League, titulatură ce s-a păstrat pînă în zilele noastre şi care a fost împărţită în două conferinţe, National Football Conference (NFC) şi American Football Conference (AFC).

De-a lungul timpului, noi francize s-au afiliat la ligă, în prezent existînd 32 de formaţii, împărţite în cele două conferinţe, care la rîndul lor sînt împărţite în cîte patru divizii fiecare. Se joacă pe sistemul tur-retur între cele patru grupări din aceeaşi divizie, fiecare mai disputînd alte zece meciuri contra altor formaţii, şase din propria conferinţă şi patru din conferinţa opusă, programul acestor zece partide stabilindu-se în funcţie de rezultatele din sezonul anterior. Cu cît o grupare termină mai sus la finalul campionatului, cu atît meciurile vor fi împotriva unor formaţii care au terminat de asemenea pe locuri fruntaşe şi invers, cu cît termină mai jos în clasament, cu atît partidele din anul următor vor fi mai facile.

În România, fotbalul american începe să devină din ce în ce mai cunoscut, graţie transmisiunilor săptămînale ale postului Sport 1, care oferă iubitorilor acestui sport două meciuri din fiecare etapă sau runda de playoff. De asemenea, şi Sport Klub este “de vină” pentru acest lucru, deoarece transmite un meci pe săptămînă din NCAA, campionatul universitar al Statelor Unite, acolo unde, la capătul acestui sezon, campioni au ieşit LSU Tigers, care au trecut în finală de Ohio State Buckeyes. De cînd aceste televiziuni au preluat drepturile pentru fotbalul American, în ţara noastră au apărut două echipe ce dispun de echipament şi teren de antrenament, Constanţa Sharks şi Bucharest Warriors, aceştia din urmă avînd stabilit un prim meci oficial pe 13 martie, la Bucuresti, cu Chişinău Barbarians şi încercînd să definitiveze încă o partidă test cu Istanbul Cavaliers. La fel ca şi anul trecut, Superbowl-ul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Sport 1, duminică, 3 februarie, cu începere de la ora 1.00 noaptea, cu reluări pentru cei care nu pot rezista pînă la acea oră tîrzie sau trebuie să meargă la serviciu sau la şcoală, luni, 4 februarie, de la ora 15.00 şi 22.30, şi joi, 7 februarie, de la ora 23.15. Aşadar, aveţi toate opţiunile pentru a urmări un eveniment sportiv fabulos, un eveniment unde anul trecut sportul publicitar a costat 2,6 milioane de dolari şi care se joacă pe un stadion ale cărui costuri s-au ridicat la suma de 445 de milioane de dolari şi care a fost inaugurat pe 1 august 2006. Vor atinge “patrioţii” perfecţiunea sau vom asista la o surpriză “gigantică”? Răspunsul îl vom afla duminică noapte, în direct, la Sport 1.

 

   

   

 

Integral in numarul 95 al Sport Magazin

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here