Steaua penalizata cu sapte puncte. Urmeaza excluderea din Europa?

0
69

Echipa Steaua Bucureşti a fost depunctată miercuri cu 7 puncte de către Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, pentru implicarea în scandalul ”valiza cu bani de la Cluj”.

De asemenea, clubul Universitatea Cluj a fost sancţionat şi el cu 6 puncte.

Cele două depunctări nu afectează clasamentul final al ediţiei 2007-2008 al Ligii I, Steaua rămânând pe locul secund, iar U Cluj pe ultimul.

Gigi Becali, finanţatorul formaţiei Steaua, şi Anton Doboş, preşedintele lui U Cluj, au fost suspendaţi pe câte 2 ani de pe toate stadioanele din România, iar jucătorii Gigel Coman (U Cluj) şi Petre Marin (Steaua) pe 6 luni din activitate.

În urma acestei decizii, Steaua, calificată pentru turul III preliminar al Ligii Campionilor, riscă excluderea din competiţiile europene, de către UEFA, la fel cum s-a petrecut miercuri cu FC Porto.

Este o decizie foarte drastică, dar aşteptăm motivarea acesteia, pentru a putea înţelege de ce a fost dată. Cu siguranţă, vom face apel, pentru că ni se pare nedreaptă”, a precizat Valeriu Argăseală.

Este o decizie dura. Nu inteleg ce probe s-au putut aduce si nu imi dau seama de ce s-a dat o asemenea sentinta, cand Justitia nu a gasit nimic. Eu nu ma asteptam la nici o suspendare, pentru ca nu vad de ce s-a ajuns pana aici. Oricum, sper sa nu ajungem la vreo excludere din cupele europene, asa cum a patit FC Porto. Repet, este o decizie foarte dura, a spus Adi Ilie pentru stelisti.ro.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here