Stadionul National nu este pregatit pentru meciul cu Moldova

0
72

Amicalul dintre România şi Moldova de pe stadionul Naţional din complexul Lia Manoliu are şanse mari să se dispute pe un teren foarte prost. Pentru că nu s-a ştiut din timp de meci, administratorii nu au avut timp să pregătească suprafaţa de joc.

Deşi conducătorii federaţiei au dat asigurări că meciul amical de miercuri dintre România şi Moldova se va desfăşura în condiţii optime, se pare că stadionul Naţional nu este tocmai pregătit pentru aşa ceva.

Stadionul Naţional este unul dintre cele două terenuri din România care dispun de sisteme de încălzire a terenului, dar timpul rămas până la ora disputării jocului este foarte scurt şi şansele ca suprafaţa de joc să fie adusă la un nivel mulţumitor pentru jucători sunt reduse.

Meciul cu Moldova se va disputa miercuri, de la ora 17.00, iar biletele vor avea preţuri cuprinse între cinci şi zece lei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here