SPORT ARENA MASTER/ Batalia finala

0
152

După o vară fierbinte pigmentată cu patru turnee Sport Arena Streetball la care au participat 1.000 echipe de streetball, weekendul 25 -27 septembrie adduce pe terenurile Sport Arena din cadrul “Universităţii Politehnica Bucureşti” cele mai bune echipe de streetball din România care se vor lupta pentru titlul de Campion al anului 2009.

Luna trecută, Sport Arena Streetball a organizat, în premieră absolută, Campionatul European de Slamdunk la care au participat concurenţi din 12 ţări europene într-un show care va rămâne mult timp în memoria celor ce iubesc baschetul. Pentru că Turneul Master reprezintă cireaşa de pe tortul numit streetball, invitaţii speciali vor fi “zburătorii” americani Troy Mc- Cray şi Kenny Dobbs cărora li se va alătura francezul Guy Dupuy. Ei sunt câstigatorii unor puternice concursuri de slamdunk organizate peste ocean acolo unde s-au născut atât baschetul cât şi slamdunk-ul.

Revenind la concursul propriu-zis de streetball, lupta se anunţă cât se poate de încinsă, în joc fiind, pe lângă premiile substanţiale, orgoliul participanţilor. Printre favoriţii la câştigarea titlului de campion se numără echipe cu ştate vechi la Sport Arena Streetball: Bobs Squad şi Pensionării Asiguraţi din Bucureşti, Slamdunk.ro din Baia Mare şi Chocco Loco din Braşov. Dar, aşa cum ne-au arătat anii trecuţi, surprizele pot apărea oricând.

Organizatorii au pregătit numeroase concursuri cu premii atractive atât pentru jucători cât şi pentru spectatori. Pentru a putea asista la un spectacol baschetbalistic total în ritmuri de hip-hop, vă aşteptăm în tribunele de la Sport Arena în week-endul 25-27 septembrie 2009. 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here